Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a declarat marți, într-o intervenție televizată, că niciun pensionar nu va suferi o scădere a pensiei în urma recalculării. Deciziile de recalculare vor fi distribuite personal pensionarilor de către poștași, începând de la mijlocul lunii august. 

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a anunțat marți, într-o intervenție la un post de televiziune, că începând de la mijlocul lunii august, pensionarii din România vor primi personal deciziile de recalculare a pensiilor. Aceste documente vor fi livrate de poștași direct la domiciliul beneficiarilor.

„După această recalculare, nimeni nu va avea niciun minus pentru că avem un principiu clar în lege că dacă din calculul pe noua formulă din lege există un cuantum mai mic decât cel aflat în plată, rămâne cuantumul pensiei cel mai avantajos în plată. Deci nimeni nu va pierde la pensie, eventual marea majoritate vor avea majorări”, a declarat Daniel Baciu, la un post TV.

Președintele Casei Naționale de Pensii spune că recalcularea pensiilor va aduce „creșteri substanțiale” pentru pensionarii care au un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani. Aceste creșteri sunt datorate punctelor de stabilitate care intervin în calculul noilor pensii.

„Creșterile sunt substanțiale în cazul pensionarilor care au un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani și unde intervin punctele de stabilitate”, a declarat Daniel Baciu.

Potrivit calculelor efectuate până în prezent, peste 3 milioane de pensionari vor primi bani în plus, cuantumul acestor majorări fiind influențat de istoricul profesional al fiecărui beneficiar. 

Veste așteptată de toți pensionarii: Primele DECIZII de recalculare au fost emise 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here