Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că PNL are, înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale, ”şi un scor bun, şi un trend foarte bun”. Liderul liberal se arată încrezător că ”armata de primari” ai partidului va reuşi un scor precum cel obţinut la alegerile locale.
”Eu mă bucur foarte mult să a venit această linie de atac, această vehemenţă împotriva PNL şi ştiţi de ce? Pentru că asta arată temere, teama faţă de cei cu care se confruntă cu adevărat, iar aceia sunt membrii PNL. Ştim din viaţa de zi cu zi că îl ataci pe cel de care îţi este teamă”, a afirmat Nicolae Ciucă, luni seară, la un post TV, referindu-se la criticile şi atacurile venite dinspre PSD, scrie News.ro.
”Avem şi un scor bun, şi un trend foarte bun. PNL, înainte de alegerile locale, eram estimaţi ca scor în alegerile locale la 15-16%. Am închis la 30%, am închis la cinci procente sub PSD. Eu am foarte mare încredere în tot ceea ce înseamnă armata de primari, eu zic că sunt foarte motivaţi pentru că au văzut ce a însemnat PNL cinci ani la guvernare”, a mai precizat liderul PNL.