Premierul Nicolae Ciucă a cerut întărirea securității la Marea Neagră din cauza amenințărilor Rusiei care nu vizează doar Ucraina, unde a declanșat invazia militară la scară largă.
„Amenințările de securitate din regiunea Mării Negre reclamă întărirea prezenței NATO în această zonă”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, joi, la Forumul de Securitate din regiunea Mării Negre și Balcani.
și a amintit de abuzurile Federației Ruse, care nu au vizat numai Ucraina, ci au amenințat și securitatea maritimă, cu implicații economice.
Șeful Executivului a amintit de abuzurile Rusiei, care nu au vizat numai Ucraina, ci au amenințat și securitatea maritimă, cu implicații economice. Nicolae Ciucă a explicat că Rusia mizează pe un război de uzură și încearcă să producă fisuri în interiorul societăților și prin dezinformare, ce trebuie demontată prin măsuri și prin intervenția liderilor politici.
„Nu toată lumea are habar despre ceea ce înseamnă măsuri de securitate. Nu toată lumea știe și a fost interesată vreodată de ce poate să se întâmple într-un caz de conflict, chiar dacă nu este implicată direct o țară sau alta. Dar, iată, este la graniță și atunci iau de bun ceea ce primesc. Este foarte important să vorbim cu toții și să-i facem să înțeleagă că nu tot ceea ce găsesc pe diferite surse de informare este și adevărat. Și mai este ceva: cred că este foarte mare nevoie ca toți liderii, în special liderii politici, să recâștige încrederea cetățenilor, pentru că pe acest narativ se poate produce foarte mult rău chiar și în comunități mai mici, dar mai ales la nivel de societate. (…)
Totul în materie de securitate s-a rescris și trebuie revizuit în regiunea Mării Negre, unde se consumă o mare parte a componentelor acestui război de agresiune pe scară largă al Rusiei în Ucraina. Desigur, avem cele mai clare elemente ale definiției unui război de cucerire, dar, totodată și a unui război neocolonial – Rusia împotriva Ucrainei – care se desprinde de imperiu, un adevărat război de independență al Ucrainei. Dacă toate evaluările privind situația de securitate a Estului Europei, amenințările, riscurile și vulnerabilitățile regiunii aveau abordarea conservatoare post Război Rece, cu Rusia angajată și partener, eventual competitor și rival, am văzut cu ocazia lui 24 februarie 2022 trecerea spre o nouă paradigmă a războiului pe scară largă de durată, de mare intensitate ca amenințare. Astfel, pe planșa de lucru revine constructul industriei de apărare, care trebuie să devină industrie de război şi armatelor mici, tehnologizate și sofisticate de profesioniști, care trebuie să revină la armate de masă, cu rezerve la nivelul întregii societăți și capacități de mobilizare extinsă pentru a face față unui război pe scară largă, un război lung și de înaltă intensitate care epuizează resursele, nu doar ale țării aflată în conflict, dar și a țărilor Europei. Libertatea survolului și libertatea circulației maritime, libertatea navigației în apele teritoriale, zone economice exclusive și zona internațională liberă din Marea Neagră creează o componentă distinctă de amenințări de securitate care reclamă întărirea prezenței alianței (NATO, n.r.)”, a declarat Nicolae Ciucă.
„Un război de lungă durată, de uzură, să înceapă să producă fisuri în interiorul societății, de la societate să reverbereze către componenta de leadership și, de aici, nici nu cred că trebuie să dăm prea multe detalii pentru că ne putem închipui cu toții ce poate să se întâmple. Ca atare, cred că în genul acesta de activități trebuie să vorbim cu oamenii; trebuie să le explicăm oamenilor, cetățenilor, ce se întâmplă, ce se poate întâmpla, care sunt consecințele? De ce trebuie să sprijinim Ucraina? De ce trebuie să ne sprijinim pe noi? De ce trebuie să luăm măsuri care ne scot din obișnuința evenimentelor pe care le-am trăit într-o perioadă de liniște, de pace, în care credeam că ceea ce s-a învățat după Al Doilea Război Mondial va rezista în generații”, a mai explicat Nicolae Ciucă.
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, prezent la Forumul de la București, a anunțat că țara sa este atacată hibrid de Rusia prin propagandă sau atacuri cibernetice.
„Înțelegem că trebuie să participăm prin apărarea unei frontiere de 1.200 de kilometri care, în esență, este și frontiera Uniunii Europene. Avem tentative sporite de diferite crime transfrontaliere și Republica Moldova și-a consolidat capacitățile împreună cu țările din Uniunea Europeană și Statele Unite, pentru a face față acestor provocări crescute”, a declarat premierul moldovean Dorin Recean.
La Forumul de Securitate din regiunea Mării Negre și Balcani au participat și președinții celor două camere ale Parlamentului, Alina Gorghiu, Senat, și Marcel Ciolacu, Camera Deputaților, care au menționat în discursurile lor reconstrucția Ucrainei și implicarea României în acest proces.