Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi despre scenariul unei intrări în Opoziţie, în cazul în care PNL nu va reuşi să strângă o coaliţie de dreapta, după alegeri, că urmează ca partidul să ia o decizie în acest sens, el precizând că PNL vrea să intre la guvernare cu toate forţele de dreapta care vor intra în Parlament.
„Am discutat cu domnul preşedinte Kelemen Hunor pentru că nu ne mai întâlnisem de ceva timp. L-am sunat săptămâna trecută când a fost ziua domniei sale, l-am felicitat şi am stabilit să ne vedem şi să stăm de vorbă împreună”, a spus preşedintele PNL, despre discuţiile pe care le-a avut cu preşedintele UDMR, luni.
„Luăm în considerare să intrăm la guvernare cu toate forţele de dreapta care vor intra în Parlament”, a spus Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă PNL va rămâne în opoziţie, în cazul în care nu va reuşi să facă o coaliţie de dreapta după alegeri, Nicolae Ciucă a răspuns: ”Urmează să luăm o decizie în acest sens”.