Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, afirmă că România a pierdut cel mai important critic literar şi istoric contemporan al literaturii noastre, odată cu decesul lui Nicolae Manolescu. 

”Cu durere în suflet am aflat vestea decesului marelui om de cultură Nicolae Manolescu. L-am pierdut pe cel mai important critic literar şi istoric contemporan al literaturii noastre, care a îmbogăţit patrimoniul cultural românesc prin cele peste 50 de volume publicate şi numeroase articole în reviste consacrate precum «România Literară» şi «Contemporanul»”, a arătat Nicolae Ciucă, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook.

El a amintit că academicianul a avut şi o carieră politică în zona de centru-dreapta, în primul deceniu după 1989 – ca preşedinte al Partidului Alianţei Civice şi apoi, pentru doi ani, în cadrul PNL, după ce acest partid a absorbit PAC, în 1998.

”Cultura română a rămas mai săracă acum. Ne rămân lucrările lui, analizele sale profunde asupra marilor autori români şi comentariile care au dat noi direcţii de gândire societăţii în ansamblu. Îmi va rămâne întotdeauna în minte replica sa celebră, din urmă cu 11 ani: «Cum să respecţi valorile naţionale dacă nu le cunoşti?». Este un îndemn care va rămâne mereu actual. Odihnească-se în pace!”, a transmis Ciucă.

Academicianul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 84 de ani. ”Prin dispariţia lui Nicolae Manolescu, cultura română suferă o grea, ireparabilă pierdere”, afirmă reprezentanţii Uniunii Scriitorilor.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here