Prezent duminica la Drobeta Turnu Severin, la evenimentului de lansare a candidaților PNL Mehedinți la alegerile parlamentare, Președintele PNL, Nicolae Ciucă a fost aplaudat la scenă deschisă alături de maestrul Mircea Dinescu, invitat să deschidă reuniunea liberală.  

“Pot vorbi, ca timp, cât maestrul Dinescu, dar nu pot scrie poezie ca dumnealui. Vreau să-i mulțumim Maestrului că iacă-tă, ușor, ușor, unul câte unul, prin reprezentații săi, societatea civilă revine alături de PNL. Asta e ceea ce contează: societatea civilă este alături de PNL. Nimeni nu simte mai bine decât societatea civilă ce înseamnă pericolul PSD, ce înseamnă pericolul PSD + AUR.”, a afirmat candidatul PNL la președinție.

La rândul său, scriitorul Mircea Dinescu a ținut să remarce contextul critic în care România se află și să explice de ce este alături de Nicolae Ciucă și de PNL, după ce o bună perioadă de timp a rămas într-un con de umbră.

 “Este marea dramă a României că societatea civilă a murit exact când ar fi trebuit să iasă în stradă. Acum. Acum ar fi trebuit să fie în stradă pentru că e o oră de cumpănă pentru România acum, cu ce se întâmplă în jur, cu războaie. România are nevoie de un om care să știe să conducă România”, a declarat Dinescu. 

“Văd la TV că vorbesc de agitatori, văd la TV că Gigi Becali îi spune lui: „asta e la AUR – facem guvern la mine acasă.” Păi am ajuns după 30 de ani de capitalism să facă guvern în casa lui Gigi Becali? Păi poate unora li se pare Gigi un om de afaceri, dar nici el nu are nici o meserie; a făcut afaceri cu statul de fapt, când a luat terenurile de la Steaua, știți povestea… a fost vânzător de brânză, nu e un mare om de afaceri care a inventat găurile din cașcaval, a inventat găurile din sistemul românesc. Și acum a devenit mâna dreaptă a acestui băiat;acre nici măcar nu-și asumă condiția de… a zis că are în trecut.Bunicul lui a fost ursar, îmblânzea urși și îi punea să danseze, mi-a spus un amic lăutar… asta e omul votat de un sfert dintre români?! Nu-și asumă nici măcar propriul trecut – Nu poți să-l aduci pe tatăl tău? Să-l vedem? Îl ține ascuns…”

Nicolae Ciucă la Severin: Planul Hrebenciuc nu o să le iasă. Vom intra în turul 2 și vom câștiga alegerile

”Planul Hrebenciuc înseamnă că sunt în stare să facă orice ca să câștige alegerile liderul PSD, prin mijloace nedemocratice. Am convingerea că nu îi vom lăsa, că vom intra în turul doi pe 24 noiembrie și vom câștiga alegerile parlamentare și prezidențiale în decembrie”, a declarat Nicolae Ciucă, președintele PNL și candidat la președinția României în fața liberalilor din județul Mehedinți.

Nicolae Ciucă: Suntem singurul partid care contează în lupta împotriva PSD și AUR 

“Am văzut contracandidații care lansează tot felul de atacuri, iar, sincer, nu pot decât să mă bucur și să le apreciez. Aceste atacuri nu înseamnă altceva decât că suntem singurul partid care contează cu adevărat în aceste alegeri, în lupta împotriva PSD și AUR. Noi suntem singurii contracandidați care vom ajunge în turul doi. Adversarii noștri încearcă să amăgească și să schimbe percepția oamenilor cu tot felul de mesaje și sondaje, crezând că oamenii sunt naivi și nu văd realitatea. Dacă ar coborî mai des printre cetățeni, dacă ar merge prin piețe și ar sta de vorbă cu oamenii, ar realiza cât de lucizi sunt aceștia, cât de bine văd realitatea și cât de mult ne cunosc pe fiecare dintre noi. Uneori, fără să fie nevoie să deschidem gura, românul ne poate privi în ochi și să înțeleagă cine suntem, cum suntem și dacă, într-adevăr, merităm să ne acorde încrederea.Deci, vă rog să aveți în vedere că ceea ce  vă spun este cât se poate de real și că nu ne este teamă.

În România, suntem cea mai puternică forță politică de dreapta și sper ca toți cei care susțin valorile de dreapta să înțeleagă importanța votului și să nu îl irosească pe partide sau partidulețe mici care nu vor trece pragul electoral pentru a intra în Parlament. Din păcate, în acest moment, există o polarizare a votului pe dreapta, deoarece nu s-a reușit coagularea și asumarea unui proiect comun. Probabil că, după alegeri, când se va vedea care este realitatea, vom avea posibilitatea să stăm la masă împreună și să realizăm o guvernare de dreapta.

Sondajele pe care le-am prezentat sunt conforme cu realitatea și, din acestea, rezultă clar poziția pe care o avem în acest moment: suntem consolidați pe locul doi, atât din punct de vedere al partidului, cât și al candidatului. Este important să înțelegem că ne aflăm într-un moment crucial, în partea finală a campaniei și înainte de începerea oficială a campaniei pentru prezidențiale și parlamentare. Este pentru prima dată în 20 de ani când aceste alegeri se suprapun, ceea ce creează o situație specifică pe care trebuie să o tratăm cu seriozitate.

Un alt aspect specific este strategia Partidului Social Democrat, care sacrifică orice pentru a-și duce candidatul în turul doi alături de liderul AUR, George Simion. Rolul nostru, al Partidului Național Liberal, este să facem tot ce ne stă în putință pentru a împiedica acest lucru. România nu merită să fie întoarsă în timp de o construcție politică de tip socialist, urmașii Partidului Comunist Român, în alianță cu o formațiune extremistă, purtătoare de mesaje ale Rusiei, mesaje care se opun democrației, susțin autocrația și regimul dictatorial. Aceasta este lupta pe care Partidul Național Liberal trebuie să o ducă, pentru că este singurul partid din România capabil să se opună binomului PSD-AUR.

Nu putem permite PSD-ului să pună mâna pe toată puterea în România. Să ne amintim ce s-a întâmplat în țară de fiecare dată când Partidul Social Democrat a avut toată puterea. România și românii nu merită să mai trăiască astfel de experiențe politice. Avem capacitatea, resursele umane și structurile de partid necesare pentru a preveni acest lucru. Avem o fundație solidă, cu 1,146 de primari, 12 președinți de Consilii Județene, 11,500 de consilieri locali și 350 de consilieri județeni. Suntem pregătiți să luptăm pentru viitorul României și pentru a asigura stabilitatea și prosperitatea cetățenilor ei.

Societatea civilă este alături de Partidul Național Liberal, iar nimeni nu simte mai bine decât ea ce înseamnă pericolul pe care îl reprezintă PSD”, a afirmat Nicolae Ciucă.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here