Liderul formaţiei Phoenix, muzicianul Nicu Covaci, în vârstă de 76 de ani, a fost operat de urgenţă pe creier, vineri, la Spitalul Judeţean din Timişoara, anunță news.ro.
Potrivit medicilor, problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut în urmă cu aproximativ două săptămâni, atunci când liderul trupei Phoenix a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să îi fie afectată vederea. Atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă gravă.
Evoluţia stării de sănătate a lui Nicu Covaci este una bună
Diagnosticul pus de specialiştii de la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, conduşi de medicul Horia Pleş, a fost ”proces expansiv intracranian”.
Apoi, printr-o intervenţie care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier, iar mostre din formaţiune au fost trimise la laborator. Analizele vor arăta dacă aceasta este de natură malignă sau benignă.
DOLIU IMENS: A murit Moni Bordeianu, primul solist Phoenix! Mesajul lui Nicu Covaci
Nicolae Covaci a ajuns la URGENȚE. Ce a pățit liderul legendarei formații Phoenix? Nicu Covaci a contestat examenul picat la Uniunea Compozitorilor: „O să fac un scandal mare, eu nu mă dau bătut”