Nicușor Dan ține cu dinții la cursa prezidențială și la sertar lista oamenilor care-i finanțează campania. Edilul Capitalei a susținut de multe ori în declarații că oamenii care donează sunt cetățeni români și a făcut apel la posibili donatori să i se alăture. Sumele primite în campania pentru alegerile locale au fost trecute în declarația de avere, dar numele donatorilor au fost ascunse. Între timp, Nicușor Dan continuă campania după ce și-a delegat atribuțiile, dar încasează salariul. Jurnaliștii Realitatea PLUS au cerut un punct de vedere în privința listei cu donatori. 

Ținta de două milioane de euro nu a fost încă atinsă, iar cei care donează nu sunt cunoscuți. Potrivit declarației de avere depusă la Biroul Electoral Central, Nicușor Dan a strâns donații de peste 1,1 milioane de lei în campania pentru alegerile locale de anul trecut. Cea mai mare sumă primită prin donație este de peste 660.000 de lei.

Banii pentru panourile amplasate în întreaga țară vin tot din donații.

Finanțatorii au fost un mister de la prima sa campanie. În anul 2016, Nicușor Dan a recunoscut public că a primit bani de la Fundația Soroș: prima dată ca matematician și a doua oară în numele fundației pe care o conducea.

Iar după ce și-a delegat atribuțiile la Primăria Generală, Nicușor Dan încearcă să câștige voturi pe TikTok.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here