Prin intermediul unui proiect cofinanțat de Secretariatul General al Guvernului, Biserica Ortodoxă Sfânta Treime din Reghin a reușit să restaureze cavourile, criptele și mormintele, și să digitalizeze informațiile referitoare la istoria lăcașului de cult și la personalitățile importante ale Transilvaniei, care sunt înmormântate aici, fiind o premieră în România. 

“Am reuşit să facem un proiect la Secretariatul General al Guvernului, astfel am putut scrie o carte şi am reuşit să restaurăm aceste cruci, morminte, cavouri ale acestor ctitori (…) Am reuşit să facem şi pentru cimitir o lucrare topografică foarte, foarte frumoasă şi cuprinzătoare în care sunt cuprinse toate mormintele, toţi cei care sunt aşezaţi aici şi sunt scrişi pe sfintele cruci de pe mormintele lor. Iar apoi, tot cu ajutorul acestor domni de la Braşov, este o firmă cu care am colaborat, am reuşit să fim primii în ţară care să digitalizăm într-un fel aceste morminte, acest cimitir, tocmai ca oamenii, prin scanarea codului QR, să poată să acceseze câteva informaţii care sunt acolo. Avem respect pentru acest loc, pe care trebuie să-l facem un loc de Rai, pentru că acolo sunt cei dragi ai noştri aşezaţi şi trebuie să avem această recunoştinţă, pentru ei să păstrăm acest loc mereu curat. (…) Este o oglindă a sufletului nostru până la urmă şi trebuie să dăm demnitate acestui loc şi respect pentru cei dragi ai noştri. A fost un proiect de 100.000 lei la care am contribuit şi noi, parohia şi Asociaţia Filantropia care este în cadrul acestei parohii”, a declarat preotul paroh Dimitrie Gherman, citat de Agerpres.Preotul spune că, în urma acestei lucrări, prin scanarea unui cod QR aflat la intrarea în cimitirul din curtea Bisericii Sfânta Treime din Reghin, turiştii pot afla informaţii despre personalităţile care îşi dorm somnul de veci aici.Toate acestea au fost posibile în urma unei cercetări efectuate de preotul paroh, Dimitrie Gherman, de tatăl său, Dumitru Gherman, fost preot în această parohie, şi de jurnalistul Mihai-Robert Matei, cuprinse în lucrarea “Istoria nescrisă în cărţi este înscrisă în cimitire – Personalităţi marcante din centrul Transilvaniei, care îşi dorm somnul de veci în cimitirul Bisericii Ortodoxe Române Sfânta Treime din Reghin, judeţul Mureş”.”Este un loc pe care noi avem această datorie să îl cunoaştem, după aceea să cunoaştem istoria altora, pentru că nu pot să înţeleg cum putem să cunoaştem istoria altora dacă nu cunoaştem istoria locală. Adică mergem în alte cimitire, mergem în alte locuri, ne mirăm de ce s-a făurit şi ce s-a făcut, dar nu şi de ceea ce avem noi. Am reuşit să avem această colaborare şi la punctul turistic din Reghin să fie aceste informaţii, ca cei care vin în oraş să poată să fie îndrumaţi şi aici fiindcă au ce vedea. Este istorie, sunt oameni care merită tot respectul nostru”, a precizat preotul Dimitrie Gherman.Prin scanarea codului QR, turiştii pot afla informaţii despre cum a fost construită Bisericii Sfânta Treime şi despre personalităţi ale Transilvaniei care sunt înmormântate aici.Printre personalităţi se numără ctitorii acestei biserici ortodoxe, construite pe vremea când protopop greco-catolic al Reghinului era cărturarul Petru Maior, negustorii Ioan şi Maria Marinovici, Ioan Muntean şi Zophia, Ion Varts, precum şi memorandistul Patriciu Barbu.Tot aici regăsim cavoul unor urmaşi de-ai cărturarului Petru Maior, între care şi Vasile Ladislau Pop, viceguvernator al Transilvaniei şi consilier apropiat al împăratului de la Viena, pe pictoriţa Legendina Hurdugaciu Di Paolo, discipol de seamă al renumitului artist Corneliu Baba, care a decedat în Elveţia, însă a dorit să fie adusă lângă familie, Theodoru Şierbanu, fondatorul primei şcoli româneşti din Reghin, medicul Ion Chiricuţă, cel care a înfiinţat Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, Alexandru Ceuşianu, primul medic independent din istoria Reghinului, şi pe fiul său, Alexandru Ceuşianu jr., fost deputat în perioada interbelică, medicul şi scriitorul Eugen Nicoară şi mulţi alţii. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here