Un accident în care au fost implicate patru autovehicule a avut loc, vineri seară, la ieşirea din municipiul Rădăuţi spre localitatea Satu Mare, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. Potrivit acestora, în accident a fost rănit un copil, care a fost transportat la spital, însoţit de mama acestuia. Din informațiile existente, accidentul a avut loc pe fondul ninsorii.  

“La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului Rădăuţi cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD timp B2, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava”, au precizat oficialii ISU.Accidentul a avut loc pe fondul precipitaţiilor sub formă de ninsoare. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here