Un studiu din satelit realizat de ingineri români, din cadrul unei companii de monitorizare structurală, arată noi deformări la Planșeul Unirii. Studiul a fost realizat între aprilie 2023 și octombrie 2024 și prezintă imagini obținute prin sistemul de sateliți COSMO-SkyMed. 

„Potrivit studiului nostru, există deformări diferențiale în cazul zonei Pieței Unirii. Orice deformare diferențială confirmă amplificarea, evoluția și accelerarea deteriorării planșeului”, spune Mariana Garștea, specialist monitorizare structurală și CEO al companiei care a realizat studiul din satelit.

Specialista spune că lucrările de consolidare a planșeului trebuie să înceapă urgent.

„Conform studiului nostru – care acoperă perioada aprilie 2023– octombrie 2024, raportat la cele peste 2,6 milioane de puncte măsurate în acest timp și la cele 22 imagini hi-res obținute prin sistemul de sateliți COSMO-SkyMed –, există deformări diferențiale în cazul zonei Pieței Unirii.

Ce înseamnă acest lucru? Faptul că există variații ale deplasărilor între diferite puncte ale unei structuri sau ale terenului de fundare, ceea ce duce la potențiale probleme structurale. În cazul acestei zone, în mod specific, pe care o cunoaștem deja ca având un istoric problematic, așa cum au arătat-o expertizele tehnice anterioare, deformările diferențiale pot fi îngrijorătoare”, a declarat pentru presă Mariana Garștea, CEO Sixense România, compania care a realizat studiul din satelit.

Specialista subliniază faptul că „orice deformare diferențială confirmă amplificarea, evoluția și accelerarea deteriorării planșeului în timp”.

„Dată fiind și complexitatea structurii existente, compusă din mai multe niveluri subterane și intersecții de magistrale de metrou, orice deformare diferențială confirmă amplificarea, evoluția și accelerarea deteriorării planșeului de-a lungul timpului.

Așa cum am mai spus-o în câteva rânduri, este absolut obligatorie și necesară monitorizarea atentă a zonei Pieței Unirii, pentru a preveni orice fel de incidente sau accidente de natură structurală și pentru a asigura durabilitatea acestei zone critice pentru Capitală. De asemenea, recomandăm demararea imediată a lucrărilor de consolidare”, a mai declarat Mariana Garștea.

Studiul arată că și alte zone importante din proximitatea sau de la intersecția viitoarelor magistrale M5 și M4 prezintă deformări semnificative. Printre acestea, se numără cartiere ca Eroilor, Berceni, Colentina sau Giulești. În același timp, în cazul zonei Piața Unirii, au putut fi observate chiar deformări diferențiale.

 

 

  

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here