Tatăl Robertei, una dintre victimele tragicului accident de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a făcut noi mărturisiri șocante despre ziua în care și-a pierdut fiica. Iată ce a declarat acesta despre circumstanțele fatale care au dus la pierderea vieții Robertei. Mărturisirile cutremurătoare ale tatălui Robertei
Tragedia care a zguduit comunitatea de la 2 Mai a fost recent rememorată de tatăl Robertei, una dintre victimele accidentului. Într-un interviu acordat pentru observatornews.ro, bărbatul a împărtășit detalii dureroase și acuzații grave privind neglijențele care au contribuit la dezastru.
„Dosarul este făcut de procuratură. Roberta este fata mea, pe care nu o mai am. Anterior producerii accidentului, prin nu știu ce magie, el a fost oprit de poliție, chiar de șeful poliției Stoian, de la circulație, care i-a zis “nu ai acte, mergi mai departe, mergi cu grijă”. Undeva, cineva, a avut grijă de el. În această sală de judecată am auzit de la apărătorii lui și ipoteza că copiii noștri au provocat accidentul pasiv,” a declarat tatăl îndurerat.
Durerea pierderii este amplificată de circumstanțele în care tatăl Robertei a primit vestea tragică. Bărbatul, aflat în concediu și pe punctul de a se întâlni cu fiica sa la Saturn, a fost devastat de vestea morții acesteia.
„N-am vrut să cred, veneam în concediu și urma să ne întâlnim la Saturn. An de an mi-am închiriat apartament aici. M-a sunat soția, nu am vrut să cred, apoi am primit de la pompele funebre un telefon, să merg la Mangalia, să îmi aduc copilul acasă. Am văzut-o în sac. Mi-au spus oamenii de acolo că “dacă ne apucăm să o îmbrăcăm, ies oasele din ea. Nu vrei să o lăsăm așa și să punem hainele deasupra?” Roberta era șefă de clasă. Toată lumea care avea o nelămurire o întreba pe ea,” a adăugat tatăl Robertei.
Situația actuală a dosarului de la 2 Mai
Astăzi, 7 iunie 2024, Judecătoria Mangalia examinează solicitarea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat, depusă de familiile victimelor în cazul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au fost uciși.
Noua judecătoare din dosar va discuta probele cerute de părțile civile și va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice, depusă în scris de avocații familiilor victimelor. O cerere similară a fost respinsă pe 4 aprilie de fosta judecătoare din dosar, Ioana Ancuța Popoviciu, acuzată ulterior de abatere disciplinară.