De la începutul anului viitor ar urma să aibă loc noi majorări ale pensiilor. Mai exact, din luna ianuarie, seniorii ar trebui să primească mai mulți bani.
De la 1 ianuarie 2025 putem vorbi despre noi majorări de pensii. Pensionarii vor avea parte de prima indexare a valorii punctului de referință. Asta înseamnă că, potrivit statisticii, 13,8% dintre pensii vor fi majorate în urma acestei indexări.
Știm foarte bine că în acest moment are loc etapa mică a recalculării, așa au denumit-o cei de la casele de pensii, iar toți pensionarii care vor să aibă parte de aceste majorări de pensii sunt așteptați să meargă cu documentele necesare.
Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla de la începutul anului viitor, pentru că reprezentanții caselor de pensii susțin că pensionarii n-ar trebui să se aștepte la majorări semnificative.
Un pensionar din România a primit peste 8.000 de lei în plus la recalculare. Cum a fost posibil