Camera Deputaților, for decizional, a adoptat astăzi un proiect de lege prin care sunt aduse o serie de modificări Codului Penal pentru întărirea siguranței cetățenilor. Proiectul a fost inițiat de premierul Nicolae Ciucă și de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. 

Acesta reprezintă un răspuns la creșterea alarmantă a incidentelor violente, marcând un pas esențial spre crearea unui mediu mai sigur pentru toți cetățenii.

În ultimii ani, am fost martorii unei intensificări a infracționalității. Grupuri de infractori și clanuri au indus o stare generalizată de teamă în multe dintre localitățile României, iar violențele, inclusiv atacurile cu bâte și săbii, au ajuns din ce în ce mai frecvente. Forțele de ordine au întâmpinat dificultăți în gestionarea acestor situații, fiind adesea ținta unor atacuri brutale. Deseori, cetățenii au solicitat reacții mai ferme și sancțiuni mai dure ale autorităților, care erau lipsite de cadrul legal necesar.

Acest proiect de lege nu vizează protestele pașnice sau manifestațiile legitime, ci nevoia de a proteja cetățenii în cazul derulării unor evenimente violente. Mai mult de atât, pentru a clarifica situațiile generate de posibile erori de interpretare, inițiatorii au adus un amendament care realizează o delimitare clară între fapta comisă prin violență de limbaj față de fapta comisă prin violență fizică.

“Când am inițiat proiectul de lege de modificare a Codului Penal, am facut-o cu scopul de a avea un spațiu public sigur pentru copiii și familiile noastre, în care să acordăm protecție persoanelor vulnerabile, în fața faptelor antisociale cu violență.

În niciun caz nu este o lege împotriva celor care respectă regulile democratice ale exprimării publice pașnice, ci va oferi cadrul necesar pentru întărirea autorității statului, care să sancționeze mai dur acele infracțiuni, mai ales în forma lor agravantă, care aduc atingere integrității fizice a persoanelor.

Știu că a fost creată multă emoție în jurul acestui proiect, dar în urma dezbaterilor parlamentare, am ajuns, iată, la o variantă echilibrată, cu puternic rol preventiv și de descurajare. Cei care nesocotesc legea și o fac uzând de violență fizică sau profitând de capacitatea limitată de reacție a victimei, trebuie să răspundă pe măsură și să fie sancționați mai dur.” declara Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Printre măsurile proiectului de lege se numără și creșterea pedepselor pentru infracțiuni grave precum lovirea, vătămarea corporală, lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte. În plus, pedepsele mai severe se vor aplica și pentru hărțuirea minorilor, protejând astfel cele mai vulnerabile categorii de victime.

“Modificările aduse Codului Penal vin să ofere un grad sporit de siguranță cetățenilor vulnerabili în fața unor fapte care au crescut în intensitate în ultimii ani. Un Cod Penal eficient trebuie să răspundă necesităților momentului și, ca atare, are nevoie de actualizări, ca orice altă lege. Aceste modificări pentru pedepsirea  infracțiunilor grave sunt pentru a proteja persoanele vulnerabile, copiii, care au nevoie de protecție garantată prin lege în fața abuzurilor și a violenței. Sunt modificări necesare, aduse exclusiv pentru limitarea actelor de violență și pentru creșterea siguranței cetățeanului.”, declara premierul Nicolae Ciucă.

Proiectul adoptat de Camera Deputaților reprezintă un pas important spre consolidarea securității cetățenilor și oferă un cadru juridic mai robust, pentru protecție în față amenințărilor violenței și infracționalității.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here