Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că a postat în dezbatere publică Ordinul pentru aprobarea Normelor tehnice de clasificare a carcaselor, de înregistrare şi raportare a preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, pentru specia bovine. ”Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că a postat în dezbatere publică Ordinul pentru aprobarea Normelor tehnice de clasificare a carcaselor, de înregistrare şi raportare a preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, pentru specia bovine. Proiectul de act normativ reglementează, la nivel naţional, derogările de la clasificarea obligatorie prevăzută de Regulamentele UE, detaliază şi stabileşte reguli pentru aplicarea obligatorie a grilelor Uniunii Europene pentru clasificarea carcaselor de bovine cu vârsta mai mică de opt luni cu greutatea carcasei calde egală sau mai mare de 25 kg şi a carcaselor de bovine cu vârsta de minimum opt luni”, precizează ministerul. Ţinând seama de caracteristicile propriilor efective de bovine, proiectul stabileşte să nu se aplice clasa de conformaţie ”S” (superioară) pentru clasificarea carcaselor de bovine. Totodată, se reglementează norma potrivit căreia clasele de conformaţie ”O” şi ”P” (clase de calitate inferioară) sunt împărţite în două subclase –P, P+ şi -O, O+. De asemenea, proiectul stabileşte ca pe teritoriul ţării să fie folosită ca prezentare de referinţă la clasificarea carcaselor de bovine, prezentarea standard, astfel încât să nu fie necesară aplicarea unor factori de corecţie pentru alte părţi anatomice ale carcasei de bovine care nu sunt menţionate în normele de reglementare. Proiectul de act normativ detaliază reguli de clasificare a carcaselor, stabileşte procentul de erori admise la încadrarea în clasele de conformaţie şi de acoperire cu grăsime, proceduri de cântărire, de marcare/etichetare a carcaselor. În baza naţională de date a clasificării se vor înregistra toate abatoarele autorizate, rezultatele tehnice de clasificare ale carcaselor şi preţurile de piaţă ale acestora, astfel: Proiectul stabileşte care sunt categoriile de carcase, clasele de conformaţie şi de acoperire cu grăsime ale căror preţuri trebuie incluse în rapoartele naţionale de preţuri, notificate săptămânal la DGAGRI. Aceste combinaţii de categorii/clase de conformaţie/grad de acoperire cu grăsime trebuie să corespundă unui număr de cel puţin 30% din numărul bovinelor cu vârsta de minimum 8 luni sacrificate pe teritoriul României. Prin proiectul de ordin se stabilesc responsabilităţi ale abatoarelor, agenţiilor de clasificare, clasificatorilor carcase angajaţi/colaboratori ai acestora şi ale clasificatorilor carcase independenţi pentru îndeplinirea obligaţiilor specifice fiecăruia, referitoare la clasificarea carcaselor de bovine, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 842/2021. Proiectul de act normativ introduce obligativitatea folosirii unui formular de comunicare a preţului prin care abatoarele să-şi asume responsabilitatea înscrierii numărului matricol al bovinelor din paşaportul de origine al acestora şi preţul negociat cu furnizorii/producătorii de animale sau după caz, să înscrie aceste date din copiile documentelor puse la dispoziţie de comercianţii/mijlocitorii de afaceri cu animale vii care cumpără animalele şi le aduc la abator pentru prestarea serviciului de sacrificare. Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].