Noul ambasador al Israelului la Bucureşti, Lior Ben Dor, a afirmat, luni, că bunicul său este supravieţuitor al Holocaustului, fiind dus, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din Buhuşi, oraşul lui natal, într-un lagăr de muncă forţată.
Diplomatul a fost prezent la recepţia de deschidere a Turului de Studiu “Elie Wiesel”, organizată la Ambasada Germaniei.”Pentru noi, mulţi israelieni şi evrei, Holocaustul face parte din istoria noastră personală, aşa că permiteţi-mi să vă împărtăşesc faptul că părinţii şi bunicii mei s-au născut în România. Ştiu că bunicul meu a fost supravieţuitor al Holocaustului. Locuia în Buhuşi, lângă Bacău, şi într-o zi a fost dus într-un lagăr de muncă forţată. Cumva, a supravieţuit. Când m-am făcut mare am făcut nişte calcule şi am aflat ceva ciudat şi frumos în acelaşi timp: bunicul s-a întors acasă, unde avea o soţie şi un copil mic, în septembrie, 1944. Fix la zece luni după, s-a născut mama mea. Aşa că pot spune că datorită spiritului de supravieţuire al bunicului meu sunt în faţa dumneavoastră şi reprezint statul Israel – care pe vremea aceea nu exista – în România”, a afirmat el.Lior Ben Dor a mărturisit că este fericit să se afle în ţara noastră,”un foarte bun prieten al Israelului”.El a povestit că şi tatăl soţiei sale, născută în Argentina, a făcut parte dintr-o familie decimată de Holocaust.”Tatăl ei a fost trimis acolo din Polonia, la 15 ani. Restul familiei rămase a murit în Holocaust”, a spus el.Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a subliniat că educaţia privind istoria Holocaustului este azi mai importantă ca oricând.
Ministrul Muncii și șeful Casei de Pensii, față în față cu Anca Alexandrescu. Ce se întâmplă cu calculele greșite? Răspunsurile așteptate de milioane de pensionari – LIVE/TEXT“Trăim vremuri în care ne lovim zilnic de fake news şi de multe ori este vorba de stereotipuri antisemite, despre punerea Holocaustului sub semnul întrebării, despre neglijarea Holocaustului, despre teorii ale conspiraţiei care deseori pun evreii în centrul lor, îi fac ţinte ale discursului de ură, ale crimelor de ură. Acesta este motivul pentru care trebuie să fim mai activi ca oricând, mai vigilenţi ca oricând şi trebuie să ne asigurăm că trecutul nu este uitat pentru a nu fi repetate ororile trecutului”, a punctat el.Peer Gebauer i-a prevenit pe cei selectaţi în program că nu vor avea o “călătorie uşoară”.”Veţi vizita locuri unde au avut loc orori ale Holocaustului, veţi fi puşi faţă în faţă cu amintiri teribile, cu poveşti prin intermediul cărora veţi fi transportaţi în momente grele”, a spus ambasadorul, adăugând că acesta va fi un parcurs care va schimba viaţa lor şi a celor cu care vor împărtăşi experienţa.La rândul său, Însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti, Michael Dickerson, a subliniat că România a făcut un pas important şi a menţionat în acest sens includerea studiului istoriei Holocaustului în programa şcolară.Turul de Studiu “Elie Wiesel” se află la a şaptea ediţie şi pentru acest program au fost selectaţi 15 participanţi, masteranzi sau doctoranzi, cu vârste între 20 şi 27 de ani.Turul este sponsorizat de Ambasada SUA în România, Institutul Polonez din Bucureşti, Ambasada Germaniei la Bucureşti, Ambasada Israelului în România şi este implementat de American Councils for International Education.