Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depășit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu național.
În 2022 circa 17,7 milioane de americani au declarat că consumă marijuana zilnic sau aproape zilnic, în timp ce 14,7 milioane declarau că beau alcool zilnic sau aproape zilnic, potrivit unei analize a unor date dintr-o anchetă naţională, citată de Associated Press.
În 1992, când consumul de ”iarbă” era cel mai scăzut, mai puţin de un milion de persoane declarau că obișnuiesc să consume marijuana aproape zilnic.
Din 1992 şi până în 2022, nivelul declarării consumului zilnic sau aproape zilnic al canabisului pe locuitor a crescut de 15 ori.
Autorul studiului, Jonathan Caulkins, recunoaşte în lucrare că oamenii pot fi mai înclinaţi să-şi declare consumul de canabis, deoarece această practică este tot mai acceptată social, lucru care ”umflă” cifrele.
O majoritate a statelor americane autorizează în prezent consumul de marijuana în scopuri medicale sau recreative, în pofida faptului că acesta este în continuare ilegal la nivel federal.
Guvernul federal se pregăteşte să claseze canabisul drept un drog mai puţin periculos.