Poți renunța la norme sociale sau la reguli rigide, care nu te definesc și pe care nu le-ai vedea, nicidecum, în cea mai importantă zi din viața ta. Poți renunța la mărturii (sau măcar la cele clasice)
Un moment de sinceritate: aproape niciodată nu îmi amintesc ce mărturii am primit de la evenimentele la care am participat. Sunt de părere că această cheltuială nu este tocmai utilă, în cazul majorității. Multe cupluri pe care le cunosc chiar regretă banii investiți în mărturii și sunt de părere că mai bine investeau în alte lucruri mult mai importante din cadrul evenimentului.
Ce poți face în schimb?
Dacă nu îți dorești să renunți complet la mărturii, poți încerca o idee pe care o găsesc cu adevărat originală și mai ales utilă: poți alege să donezi acei bani unei organizații caritabile, iar apoi să lași fiecărui invitat o felicitări / un bilețel personalizat în care ii povestești acest lucru. Astfel, în cea mai importantă zi din viață ta ajungi să ai un impact pozitiv și pentru cei care au cu adevărat nevoie de ajutor.
Nu trebuie să organizezi o nuntă mare, dacă acest lucru nu te reprezintă
Dacă o nuntă cu mulți invitați îți da anxietate în loc de o stare de bucurie, trebuie să știi că nu ești singură. Este ok să optezi pentru un eveniment diferit, mult mai intim. Îți poți organiza nuntă într-un cadru mult mai restrâns, doar cu persoanele apropiate. Poți opta chiar pentru o nuntă în afară țării sau chiar pentru ideea de elopement (o nuntă “secretă”, doar tu cu partenerul tău).
Mai mult decât atât, dacă bugetul tău este unul restrâns și amâni evenimentul doar pentru că nu ai reușit să economisești suficient, acesta este semnul tău că poți organiza exact ceea ce îți dorești, alături de cel pe care îl iubești.
Rochii identice pentru domnișoarele de onoare
Dacă simți că prietenele tale nu sunt fericite de ideea de a avea rochii identice, poți oricând să renunți la această tradiție. Poți discuta cu acestea doar despre cromatică pe care o dorești în cadrul evenimentului sau, dacă acest lucru nu contează deloc pentru ține, poți renunța complet la această “regulă”.
Nu ești obligat să stai să îți aștepți invitații la ușa localului
Poate că îți amintești acele nunți în care mirii stăteau o perioada îndelungată de timp astfel încât să întâmpine invitații imediat ce aceștia pășeau în local. Poate simți că acest lucru nu te reprezintă. Este perfect normal să îți dorești să acționezi diferit. Poți încerca să îți faci o intrare originală, alături de partenerul tău, pe o melodie care să va reprezinte și care să îndemne toți invitații la distracție.