O aeronavă militară a transportat de la Bucureşti la Iaşi patru pacienţi cu coronavirus aflaţi în stare gravă

Ministerul Apărării a anunţat, sâmbătă seară, că o aeronavă militară a transportat, de la Bucureşti la Iaşi, patru pacienţi cu coronavirus aflaţi în stare gravă. ”O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat sâmbătă, 17 aprilie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iaşi pentru transportul, în regim de urgenţă, a patru pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă”, a transmis, sâmbătă seară, MInistrul Apărării Naţionale. Sursa citată a precizat că echipa medicală a fost formată din specialişti ai SMURD Bucureşti şi ai Ministerului Apărării Naţionale, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian sâmbătă, în jurul orei 18.00.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here