O brutărie germană vinde o „gogoaşă a păcii”, produs de patiserie decorat în culorile naţionale ale Ucrainei pentru a strânge bani care să-i ajute pe copiii forţaţi să fugă după invazia Rusiei, conform Reuters. În timp ce campania Rusiei în Ucraina intră în a doua săptămână, cu sute de civili ucraineni ucişi şi alţi peste un milion strămutaţi, brutăria Huck din Frankfurt a început să ofere joi gogoşi. Cu glazură albastră şi galbenă, gogoşile se vând cu un euro bucata şi toate încasările vor fi donate copiilor ucraineni care caută refugiu la Frankfurt. „Ne-am gândit că trebuie să facem ceva repede, nebirocratic”, a spus proprietarul brutăriei Tanja Huck. „Ne-am hotărât să facem un produs în plus care să nu fie scump, să şi-l poată permite orice şi pe care să-l ieie cu tine la birou”, a adăugat Huck. Campania pare a fi un succes cu 600 de bucăţi vândute joi dimineaţă, în cele 10 filiale şi cu 300 de comenzi pentru vineri. „Ieri, am publicat anunţul foarte pe scurt pe reţelele de socializare, apoi primele comenzi au venit imediat şi până la ora 8.00 dimineaţă majoritatea filialelor vânduseră tot”, a spus Huck. „Nu ne aşteptam să fie atât de bine primite”, a adăugat ea. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].