O persoană a fost rănită, iar alte 25 s-au autoevacuat, luni seară, dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Sfântu Gheorghe, unde s-a produs o deflagraţie din cauza unei butelii. Potrivit sursei citate, victima, în vârstă de 57 de ani, a suferit arsuri de gradul III pe 70% din suprafaţa corpului.
“În jurul orei 22,30, am fost solicitaţi să intervenim în urma producerii unei deflagraţii provenită de la o butelie aflată în interiorul unei garsoniere situată la etajul 1/4 al unui bloc de locatari, în localitatea Sfântu Gheorghe. În urma deflagraţiei provenită de la butelie, a rezultat: o victimă de sex feminin în vârstă de 57 de ani ce prezintă arsuri de gradul III pe o suprafaţă de 70% a corpului, aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri şi investigaţii suplimentare de către echipajul SAJ. O victimă în vârstă de 73 de ani prezentând un atac de panică în urma impactului, aceasta a fost asistată de către echipajul medical SMURD, refuzând ulterior transportul la spital. Un număr de 25 de persoane s-au autoevacuat la timp din clădire, printre care şi un minor. De asemenea, s-a intervenit pentru oprirea alimentării cu gaz a blocului şi se efectuează verificări în acest sens. O echipă din cadrul Inspectoratului judeţean în construcţii a constatat că nu sunt probleme, urmând a se permite accesul locatarilor”, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna.La intervenţie s-au deplasat pompieri din cadrul Detaşamentului Sfântu Gheorghe cu două autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălţimi, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD B2 şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. În sprijin a ajuns la faţa locului şi un echipaj SAJ cu medic.