Un accident ce se putea termina tragic a avut loc pe o șosea din județul Neamț, acolo unde o șoferiță a auzit copilul de 6 luni plângând pe bancheta din spate. Femeia a întors capul spre el, însă a pierdut controlul mașinii, apoi a lovit un cap de pod.
”La data de 23 septembrie a.c., în jurul orelor 17:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DC 164, din localitatea Crăcăoani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 48 de ani, conducea un autoturism în localitatea Crăcăoani, ar fi părăsit partea carosabilă, lovindu-se de un cap de podeț.
În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unui pasager în vârstă de 6 luni, care a fost transportat la CPU Târgu-Neamț în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat insp Ciofu Ramona- IPJ Neamț.