Recent, în Italia, o reclamă care prezenta niște măicuțe consumând chipsuri a fost interzisă, fiind considerată de “degradantă” și o adevărată „blasfemie”. Această decizie a stârnit discuții aprinse și controverse în rândul opiniei publice, ridicând întrebări legate de limitele acceptabile ale publicității și de respectul față de simboluri religioase. 

Spotul publicitar pentru chipsurile Amica Chips a provocat o controversă intensă și o val de nemulțumiri din partea unui număr semnificativ de telespectatori, fapt care a dus la interzicerea acestuia și la oprirea difuzării. Reclama a stârnit indignare prin prezentarea unei scene în care câteva călugărițe se îndreptau spre altar pentru a primi euharistia, dar, în loc de hostie, le erau oferite câte un chips.

Decizia de a interzice și de a opri difuzarea reclamei a fost luată în urma unor critici puternice venite din partea unor organizații religioase și a unor telespectatori care au considerat spotul publicitar ca fiind extrem de jignitor și lipsit de respect față de practicile și valorile religioase.

Decizia de a stopa difuzarea spotului publicitar a fost luată de Comitetul de Control al Institutului de autodisciplină publicitară, acesta considerând că reclama contravine articolului 10 din Codul de Autodisciplină a Comunicării Comerciale. Conform acestui articol, comunicarea comercială nu trebuie să ofenseze convingerile morale, civile și religioase ale publicului.

Cât costă cele mai scumpe ciuperci din lume și ce le face să fie atât de căutate?

Potrivit comunicatului emis de autoritatea care reglementează și supraveghează piața publicitară din Italia, spotul publicitar a fost întrerupt din considerente legate de deriziunea adusă sacramentului euharistiei prin paralelismul creat între chipsuri și hostie.

Președintele Asociației Italiane a Ascultătorilor de Radio și Televiziune (Aiart), Giovanni Baggio, a caracterizat spotul ca fiind “penibil” și “blasfemator”, și a criticat lipsa de respect și creativitate din partea celor care au realizat reclama.

În opinia sa, utilizarea simbolurilor religioase într-un context comercial este degradantă și demonstrează lipsa de pricepere în marketing, relatează Il Mattino.  Decizia de a interzice spotul publicitar pentru chipsurile Amica Chips a fost motivată de necesitatea de a respecta convingerile și sensibilitățile publicului în ceea ce privește valorile morale și religioase, conform prevederilor legale și etice din domeniul publicității.

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la o școală privată şi i-a înscris la stat

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here