Connie Varvara și Hamza Karimov, apropiați ai lui Florian Coldea, au stat la aceeași masă, în insula Mykonos din Grecia, cu fiul fostului director adjunct al SRI, generalul George Viorel Voinescu, o figură extrem de controversată în Serviciul Român de Informații.  

Voinescu a trecut în rezervă în august 2020, iar plecarea sa a ridicat numeroase semne de întrebare. Voinescu nu avea vârsta de pensionare, nu împlinise încă 57 de ani și nu se retrăgea pe 1 decembrie, când, anual, se fac decorări, avansări și treceri în rezervă.Chiar venirea sa în această funcție a fost una controversată. Ar fi primit-o drept moștenire de la predecesorul său, Gioni Popescu, nașul său, care l-a făcut responsabil de Direcţia Financiară a SRI. La pensionarea lui Gioni Popescu, în aprilie 2005, Voinescu a fost numit director adjunct al SRI, responsabil de finanțele serviciului, funcție păstrată până în 2020. La câteva săptămâni distanță, Florian Coldea a devenit numărul 2 în SRI, numit de Traian Băsescu. Carierele celor doi au mers umăr la umăr o bună perioadă de timp. Timp de 15 ani, generalul Voinescu, economist cu doctorat în finanțe, a supervizat traseul banilor în serviciu și toate achizițiile făcute.Înainte de această funcție, lui George-Viorel Voinescu i-a fost acordat, în 2007, gradul de general de brigadă, în 2012 a fost înaintat în gradul de general-maior, iar în 2014 a fost înaintat în gradul de general-locotenent. În plus, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului şi al Direcţiei Financiare a Serviciului Român de Informaţii.Imediat după plecarea din SRI, George Voinescu a fost numit director de cabinet al preşedintelui ASF. Aici a rămas timp de 3 ani, când a avut loc o revoltă generală și sute de angajați ai autorității au amenințat vor acționa în instanță dacă nu își vor primi primele.

Potrivit declarației sale de avere, Voinescu deține 4 terenuri obținute prin moștenire, un apartament în București, o casă în județul Argeș pe care de asemenea a moștenit-o și un autoturism din 2020. În conturi, el declară că are peste 175 de mii de lei și aproximativ 3 mii de euro.Totodată, Voinescu încasează aproximativ 2.000 de euro din titlurile de stat și primește o pensie de la SRI în cuantum de 40 de mii de euro anual, adică peste 3 mii de euro lunar. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here