După un 2021 cu provocări în multe aspecte ale vieții personale și profesionale, cetățenii planetei sunt optimiști că 2022 va fi un an mai bun, conform unui studiu Ipsos care a acoperit 33 de țări, inclusiv România. Românii au avut un an dificil într-o măsură mult mai mare comparativ cu media țărilor investigate, însă se declară optimiști cu privire la 2022. Pe de altă parte, conaționalii noştri sunt îngrijorați de creșterea prețurilor, nu cred că vom deveni mai toleranți cu ceilalți și sunt sceptici în privința vaccinării masive anti-COVID-19 la nivel mondial.COVID-19 – Românii sunt sceptici că majoritatea locuitorilor planetei se vor imuniza cu cel puțin o doză de vaccin în cursul acestui anMai bine de jumătate (56%) dintre persoanele intervievate în cele 33 de țări consideră probabil ca în 2022 peste 80% din populația globului să se vaccineze cu cel puțin o doză împotriva COVID-19. Respondenții din țările latin-americane (Peru – 81%, Brazilia – 76%, Mexic – 75%), precum și cei din China (80%), Malaezia (79%) sau India (75%) sunt cei mai optimiști. Europenii se numără printre cei mai neîncrezători la acest capitol – în special cetățenii din Ungaria (29%), Polonia, Germania (33%, fiecare) sau Elveția (34%). Tot într-o zonă de scepticism se situează și românii: 44% dintre conaționalii noștri sunt de părere că e puțin probabil ca minimum o doză de vaccin anti-coronavirus să fie administrată în rândul a peste 80% dintre cetățenii planetei, în cursul anului 2022. Mai încrezători se arată românii cu vârste cuprinse între 35-49 ani (50% nivel de acord), persoanele cu educație medie (48%), respectiv cei care sunt proprietarii unei afaceri (47%). Mediu – se vor înmulți fenomenele meteo extreme Majoritatea celor intervievați (60%) cred că în 2022 se vor înregistra mai multe fenomene meteo extreme față de 2021. Cetățenii din țările europene afectate de inundații în cursul anului trecut sunt mai înclinați să răspundă afirmativ la acest capitol – Olanda (72%), Marea Britanie (69%), Italia (68%) sau Belgia (66%). România se situează aproape de media globală (57% nivel de acord). Pe plan global, 45% dintre respondenți se așteaptă ca numărul călătoriilor cu avionul să se reducă față de 2019, anul dinaintea pandemiei. Ies în evidență aici în special țările asiatice – China (68% nivel de acord), Singapore (67%) sau Malaezia (66%). Și la acest capitol România se încadrează în media globală (44% nivel de acord).Economie – românii se numără printre cele mai îngrijorate națiuni cu privire la creșterea prețurilorLa nivel mondial, 3 din 4 consumatori se așteaptă ca prețurile să crească mai rapid decât veniturile populației. Românii se situează în topul națiunilor îngrijorate de acest fenomen (85% nivel de acord), în contextul unei inflații record și creșterii alarmante a prețurilor pentru gaze naturale și energie. Bărbații din România sunt în general mai preocupați de acest aspect prin comparație cu femeile (88% vs 82%); niveluri de îngrijorare peste media națională se înregistrează în rândul românilor cu educație superioară (93%), respectiv a celor cu vârste cuprinse între 35-49 ani (92%).Un nivel similar de îngrijorare îl manifestă cetățenii din Rusia (88%), Chile (85%) sau Olanda (85%). O treime dintre participanții la studiu (35%) se așteaptă la prăbușirea principalelor burse globale în 2022 – o scădere cu 5 puncte procentuale față de ediția anterioară a studiului, desfăşurată în 2020. România se încadrează în media globală (33% nivel de acord), în timp ce Polonia (55%) și Rusia (48%) se numără printre națiunile europene cele mai îngrijorate de acest aspect.Societate – 7 din 10 români nu cred că vom deveni mai toleranți față de conaționalii noştri în 202271% dintre participanții la studiul Ipsos anticipează că zonele din centrele orașelor se vor aglomera din nou pe măsură ce angajații vor reveni la munca la birou în mod uzual. Locuitorii din China (87%) sau Malaezia (86%) sunt cei mai convinși de acest lucru, în timp ce românii se apropie de media globală, cu un nivel de acord de 68%. La polul opus, britanicii sunt cei mai sceptici (57% nivel de acord). Pe plan internațional, 28% dintre respondenți cred că oamenii din țara lor vor deveni mai toleranți unii cu alții – în special cei din țări asiatice precum China (83%), Malaezia (66%) sau India (60%). La acest capitol, românii se situează în partea inferioară a clasamentului global: 7 din 10 conaționali nu cred că vom deveni mai toleranți față de ceilalți în cursul acestui an. Cei mai sceptici sunt în special românii cu educație ridicată (85%), tinerii sub 35 de ani (75%) sau seniorii peste 50 de ani (73%).Indicatorul referitor la toleranță atinge nivelul maxim de dezacord în Franța (81%). Tehnologie – românii sunt sceptici că guvernul va introduce în 2022 reguli stricte pentru companiile mari din acest domeniu6 din 10 respondenți – atât pe plan global cât și în România – sunt de părere că în 2022 mult mai mulți oameni își vor trăi viețile în mediul virtual. Japonezii sunt cel mai puțin de acord cu această afirmație (18%), dat fiind faptul că tehnologia și mediul digital reprezintă deja părți esențiale ale culturii nipone contemporane. 38% dintre persoanele intervievate consideră că este probabil ca guvernul țării lor să adopte reguli stricte în privința marilor companii din domeniul tehnologiei. Asta, în contextul în care un alt studiu Ipsos – Global Trends Survey 2021 – a indicat faptul că 83% dintre consumatorii la nivel global cred despre companiile de Social Media că au prea multă putere. Românii sunt printre cei mai sceptici cu privire la astfel de inițiative legislative în domeniul tehnologiei (27% nivel de acord), aproape de francezi (28%) sau suedezi (26%). Amenințări globale – probabile: dezastre naturale și atacuri asupra infrastructurii IT globale; mai puțin probabile – să ne ciocnim cu un asteroid sau să ne întâlnim cu extratereștrii La nivel internațional, 4 din 10 cetățeni se așteaptă ca un dezastru natural să afecteze un oraș important din țara lor sau ca hackerii aparținând unui guvern străin să provoace un blocaj în infrastructura IT globală. O treime (34%) cred că armele nucleare vor fi folosite într-un conflict, 16% se așteaptă ca un asteroid să lovească Pământul iar 14% consideră probabilă o vizită extraterestră în 2022. În general, românii se situează în jurul mediei globale la aproape toate aceste capitole, mai puțin cele referitoare la dezastrele naturale – unde 27% dintre conaționali cred că acest lucru este probabil să se întâmple în cursul anului 2022 – sau folosirea armelor nucleare într-un conflict (29%). Perspective pentru 2022 – românii sunt optimiști, în pofida unui an foarte dificilMajoritatea cetățenilor din cele 33 de țări sunt optimiști: 77% se așteaptă ca 2022 să fie un an mai bun la nivel personal decât a fost anul trecut. În același timp, 2021 pare că a fost un an mai bun decât 2020, pentru majoritatea țărilor. În primul an de pandemie, întrebați dacă 2020 a fost un an prost pentru țara lor, 90% dintre respondenți au fost de acord cu această afirmație; acum, cifra a scăzut la 77% pe plan global. Semne de optimism există și în privința economiei globale: 61% dintre persoanele intervievate consideră că în 2022 economia globală va fi mai puternică – în creștere cu 7 puncte procentuale față de valul anterior al studiului. La fel ca în ediția precedentă a studiului, 75% dintre respondenți se declară hotărâți să adopte rezoluții personale pentru a face anumite lucruri cu privire la ei sau la cei din jur.Anul trecut s-a simțit diferit pentru români. 9 din 10 conaționali declară că 2021 a fost un an dificil pentru România, comparativ cu 77% dintre respondenţii la nivel global care cred acelaşi lucru despre ţara lor. Este cel mai mare procent înregistrat la acest capitol, la paritate cu Spania sau Coreea de Sud. Mai mult, 68% dintre români cred că 2021 a fost un an prost pentru ei și familiile lor – peste media țărilor participante la studiu (58%) și similar unor țări latin-americane precum Brazilia (70%), Peru (69%), Mexic (68%) sau Argentina (66%).Cu toate acestea, românii sunt optimiști că 2022 va aduce lucruri mai bune față de 2021: 8 din 10 concetățeni sunt de acord cu această afirmație, la un nivel apropiat de media globală. Mai încrezătoare se arată persoanele cu educație scăzută (100% acord), proprietarii de afaceri (88%) sau tinerii sub 35 de ani (86%). În același timp, 88% dintre români vor să adopte rezoluții personale în 2022, ceea ce ne plasează peste media globală, la un nivel similar cu Argentina, Africa de Sud (89%, fiecare) sau Chile (88%). Studiul Ipsos s-a desfăşurat online în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie 2021, în rândul cetățenilor adulți din 33 de țări. Eșantionul a inclus un număr total de 22.023 de adulți cu vârste cuprinse între 18-74 ani în Statele Unite, Canada, Israel, Malaezia, Africa de Sud și Turcia și respectiv 16-74 ani în alte 27 de țări (inclusiv România).