De la căutarea confidențialității până la nevoia de a stabili limite, motivele setării telefonului mobil pe silenţios variază în funcție de fiecare persoană. 

Într-o perioadă în care notificările vin una după alta și conexiunea constantă pare inevitabilă, a alege să ai telefonul mobil pe silenţios pare a fi o soluție practică. Cu toate acestea, ar putea exista motive ascunse în spatele acestei decizii care depășesc confortul sau nevoia de concentrare.

Ce spun psihologii?

Psihologii avertizează că acest comportament ar putea fi legat de aspecte emoționale și comportamentale care reflectă modul în care ne gestionăm relațiile. De la căutarea confidențialității până la nevoia de a controla fluxul de informații, motivele pentru care ţii telefonul mobil pe silenţios variază în funcție de personalitatea fiecărei persoane.

Un studiu despre utilizarea telefonului mobil și sănătatea mintală, realizat de Universitatea din Extremadura din Spania a relevat că hiperconectivitatea poate duce la creșterea riscului de depresi și anxietate la tineri. Potrivit psihologilor citaţi de Cronista, alegerea de a ţine telefonul mobil închis este interpretată ca o strategie de a stabili limite și de a te proteja de suprasolicitarea cauzată de expunerea continuă la ecran și de notificări constante.

Acest comportament are scopul de a reduce stresul cauzat de hiperstimularea digitală şi reflectă nevoia de a recâștiga controlul asupra ritmului vieții. Prin oprirea telefonului, oamenii își pot gestiona mai bine timpul, dedicându-se pe deplin activităților lor fără întreruperile cauzate de alertele sonore. Potrivit psihologiei, există diverse motive pentru care cineva poate alege să închidă telefonul mobil.

Nevoia de confidențialitate

Ținând telefonul mobil închis, eviți să-ţi expui conversațiile sau mesajele în medii publice. Aceasta răspunde dorinței de a păstra confidențialitatea și de a controla fluxul de informații personale.

Este semn de anxietate socială

Persoanele introvertite sau care se confruntă cu anxietate socială pot găsi modul silențios o modalitate de a evita interacțiunile nedorite sau situațiile incomode.

Stabilirea limitelor

Dezactivarea telefonului este o modalitate de a impune limite sănătoase în ceea ce privește disponibilitatea. Acest lucru poate indica o nevoie de deconectare digitală care asigură un echilibru între viața personală și cea profesională.

Sursă text: Click!pentrufemei

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here