Teodor Iulian Gheorghe, reprezentantul Ministerului Administrației și Internelor (MAI) în relația cu instituțiile prefectului, a fost la numirea prefectului de Oradea, pe care l-a „înscăunat” la Brașov. Mai mult, acesta i-a greșit și numele, în loc de Daniel spunând Nicolae.
Ceremonie marcată de gafe la instalarea noului prefect al județului Bihor, Marcel Dragoș, până acum viceprimar în municipiul Oradea.
La eveniment a fost prezent și un oficial MAI de la București. Este vorba despre Teodor Iulian Gheorghe, directorul general pentru relația cu instituțiile prefectului în cadrul MAI.
Acesta a făcut două gafe uriașe în timpul ceremoniei, scrie adevarul.ro.
Prima dată a greșit unul din prenumele noului prefect, spunând Dragoș Marcel Nicolae, când, de fapt, pe acesta îl cheamă Dragoș Marcel Daniel, iar apoi județul în care este instalat.
„Domnul Dragoş Marcel-Nicolae se numeşte în funcţia de prefect al judeţului Brașov”.
Presa din Bihor a relatat că niciunul dintre oficialii prezenți la ceremonie nu l-a corectat pe directorul din MAI.