OMS va publica săptămâna viitoare evaluările finale pentru vaccinurile anti-Covid ale Moderna, Sinopharm şi Sinovac Biotech

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că va publica la finalul săptămânii viitoare evaluările finale pentru vaccinurile anti-Covid dezvoltate de compania americană Moderna şi de companiile chineze Sinopharm şi Sinovac Biotech.

OMS speră să publice evaluările pentru lista de utilizare de urgenţă a două vaccinuri principale chineze şi pentru Moderna, a spus directoarea generală adjunctă Mariangela Simao, potrivit rtve.es. „La începutul săptămânii viitoare sau la finalul săptămânii viitoare vom avea evaluarea finală pentru aceste trei vaccinuri”, a declarat ea vineri, la un briefing. Simao a precizat că grupul independent de experţi al OMS evaluează vineri vaccinurile Moderna şi Sinopharm şi că urmează să analizeze vaccinul dezvoltat de Sinovac Biotech săptămâna viitoare. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here