Ion Cristoiu, zis „maestrul nervos”, nu se poate opri din apărarea Statului Paralel, însă se face de râs. Nu se oprește din a-l apăra nici pe Nicușor Dan, cum a făcut-o în ultimele două luni; deja Dan a fost reales. Însă preferă Cristoiu să atace entitățile mass-media ce luptă contra rețelei generalilor-interlopi, anume atacă Realitatea Plus și Gold FM, afirmă analistul Cozmin Gușă, potrivit Solid News.
“Ca să-și construiască argumentația într-un mod plauzibil, Cristoiu, cu destul talent, vrea să impună aberația că Gabriela Firea ar fi pierdut alegerile pentru că a apărut în campanie documentul despre Nicușor-Turnător, ce, vezi Doamne, l-ar fi victimizat pe acesta, dar în același timp ar fi îngropat-o pe Firea. Nu are rost să contraargumentez aici, prostia emisă de Cristoiu e prea mare, dar punctez că motivul real și clar pentru scorul neașteptat de mic al lui Firea este legat de sabotajul intern executat de către Ciolacu contra ei, iar asta nici măcar nu-i vreun secret; știe chiar totul PSD-ul. În mod obiectiv, a mai existat un motiv: un balast de antipatie contra lui Firea, rezultat din campania „azilele groazei” de anul trecut, balast de care se putea scăpa, dar cu un cu totul altfel stil de campanie electorală din partea Gabrielei Firea, campanie pentru care și stil pentru care n-a avut timp și în mod clar nici chef. De înțeles.
Cât privește scorul mirobolant al lui Nicușor Dan, în urma căruia trebuia să iasă oamenii în stradă și femeile să facă baie în fântânile arteziene în urma acestui entuziasm, „maestrul nervos” n-a avut nimic de spus, dar nimic, nimic. În schimb, Cristoiu, din instinct de conservare a propriului statut public, care este chestionat sub numele de cod Coroiu, bagatelizează documentul ce atestă că Nicușor a fost turnător deși acesta a fost confirmat de oameni cu experiență din serviciile secrete, ba chiar și de către una dintre victimele lui Nicușor, fost coleg olimpic al lui de atunci, astăzi profesor în Statele Unite ale Americii. Dar nuuu. Cristoiu îl citează în folosul teoriei sale doar pe fostul șef de cabinet a lui Iulian Vlad, un scârța-scârța pe hârtie numit Aurel Rogojan, om al lui Florian Coldea și cel ce a furat arhiva generalului Vlad, dar mai zice Cristoiu și că documentul e fals și a fost conceput fie de Realitatea, fie de Gold FM pentru că am fi proști, eventual și ticăloși.
Dar să vedeți surpriză: din partea Poliției Române, ieri, înaintea înregistrării lui Cristoiu, am primit un document de care am avut știință în această dimineață pe la 10:30-11:00, prin care în mod samavolnic să spunem care este sursa care ne-a dat nouă documentul la Gold FM și la Solid News, vezi Doamne. Păi, nea Ion Cristoiu, de unde știai matale că o să fim convocați noi la poliție, ăștia de la Gold FM, pe marginea documentului ce-l incriminează pe Nicușor Dan de ne-ai luat de țintă în editorialul tău de aseară pe care l-ai înregistrat? Nea Cristoiu, contribui și matale la activitățile Statului Paralel sau pot să mă gândesc că ai continuat colaborarea cu aceste instituții ale statului, care acum, de bună seamă, văd că vor să-l protejeze pe Nicușor Dan. N-am cum să nu adresez public această întrebare despre Ion Cristoiu, pentru că ne sare în ochi. Ne întrebăm și noi.
În finalul argumentației sale, Cristoiu îl ia drept reper profesional pe însuși Marcel Ciolacu, care, în calitatea lui de specialist fără bacalaureat, n-a confirmat autenticitatea documentului despre Nicușor Dan. Ăsta e un argument suprem pentru „maestrul nervos”, care de bună seamă că face pe prostul aici și nu subliniază ajutorul de fapt pe care șeful PSD i l-a dat astfel lui Nicușor Dan, în detrimentul lui Firea. Curat-murdar, nea Ioane!
Vă mărturisesc, prieteni goldiști, că mai mulți confrați m-au rugat să-l las în pace pe Cristoiu, că e în vârstă și greșește, să-l iertăm cum ar veni. Ar avea dreptate colegii ăștia jurnaliști, în cazul în care greșelile lui Cristoiu ar fi benigne și ar fi și neintenționate, dar nu în cazul acesta în care el a devenit apărătorul generalilor-interlopi și al Statului Paralel, în cazul acesta în care batjocorește la ordin și în mod intenționat o muncă jurnalistică grea, riscantă și de durată pe care am dus-o împreună cu alți câțiva cofrați curajoși împotriva Statului Paralel. Așadar, pentru că este vârstnic, nu îl declar „Om Negru” al zilei, dar am consemnat totul și felul în care s-a remarcat și ieri „maestrul nervos”, adăugând spre știința lui și a apărătorilor săi și două panseuri pe care mi le-a inspirat chiar Ion Cristoiu:
„Găina securității încă face puiuți vii!”„Cine face pe prostul mult timp riscă să rămână așa!”