Opozanţi ai regimului liderului belarus Aleksandr Lukaşenko au depus o plângere în Germania cu privire la presupuse fapte de ”tortură”, a anunţat miercuri parchetul federal german, care a înregistrat plângerea, relatează AFP. Reclamanţii vizează reprimarea dură a poliţiei lansată în vara lui 2020 de regimul belarusa, după realegerea contestată a lui Aleksdandr Lukaşenko, pe care a asimilează unor acte de ”tortură de stat”, o infracţiune care poate fi anchetată de către justiţia germană în cadrul competenţeii sale universale cu privire la crime împotriva umanităţii şi politici de reprimare sistematice. Preşedintele Alekdsandr Lukaşenko, aflat la putere în Belarus din 1994, a fost vizat luni de zile de o contestare istorică după realegerea sa, considerată frauduloasă, în august. Mii de oameni au manifestat în stradă, atât la Minsk, cât şi în alte oraşe, după care mobilizarea a slăbit treptat, din cauza unei reprimări constante a autorităţilor. Marea majoritate a liderilor opoziţiei au fost încarceraţi sau au fugit în exil. ”Puterea de stat belarusă a răspuns printr-o violenţă masivă şi fără precedent, tortură sistematică şi alte abuzuri” manifestaţiilor lansate la 9 august de opoziţie, după realegrea contestată a lui Lukaşenko, deplâng într-un comunicat avocaţii reclamanţilor. ”De atunci, Guvernul îşi reprimnă fără milă propria populaţie civilă”, acuză ei, denunţând ”arestări arbitrare, persecuţii penale motvate politic şi alte forme de reprimare”. În total, avocaţii anunţă că au ”cunoştinţă de peste 100 de cezuri documentate de tortură de stat în Belarus”. Între faptele vizate în plângere se află ”arestări din motive futile, tortură şi rele tratamente în timpul detenţiei”. Privarea de somn, de hrană, de îngrijiri medicale sau ”bătăi aplicate”, care au ”consecinţe grave asupra sănătăţii” opozanţilor sunt, de asemenea, citate în plângere. ”Per ansamblu, tratamentul statului nu poate fi descris decât ca bestial”, conchid avocaţii. Justiţia germană aplică principiul ”competenţei universale”, care îi permite să judece în Germania infracţiuni, indiferent de locul în care au fost comise în lume. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].