Oraşul chinez Xi’an, unde 13 milioane de locuitori se află în carantină, a anunţat duminică o dezinfecţie ”totoală” şi a înăsprit restricţiile, în contextul în care China înregistrează un număr-record de contaminări cu noul coronavirus din ultimele 21 de luni, relatează AFP. Această ţară asiatică aplică, de anul trecut, o strategie ”zero covid” care constă în a face totul pentru a limita la maximum apariţia unui nou caz de covid-19. Autorităţile îşi intensifică atenţia pentru a evita să apară vreun focar de anvergură înantea Jocurilor Olimpice (JOI) de Iarnă de la Beijing, prevăzute în perioada 4-20 februarie. Însă focare sporadice apar cu regularitate în ultimele luni, de exemplu la Xi’an (nord), un oraş cunoscut în întreaga lume prin celebra sa armată de teracotă, plasat în carantină joi. Metropola a anunţat duminică 155 de noi îmbolnăviri de covid-19, iar bilanţul ultimelor săptămâni a crescut la 500. ”În zilele următoare, un anumit număr de cazuri riscă să fie detectate”, a avertizat în faţa presei un reprezentant al Xi’anului, He Wenquan, care a îndemnat populaâia ”să nu intre în panică”. Aproximativ 29.000 de persoane au fost plasate în izolare – în hoteluri speciale -, a anunţat acest oficial. Oraşul Xi’an se află la aproximativ 900 de kilometri de instalaţiile olimpice. În vederea împiedicării oricărei răspândiri, locuitorii din Xi’an au fost testaţi deja de mai multe ori, potrivit autorităţilor. O dezinfectare ”totală” urma să înceapă duminică seara. Restrcţiile cu prvire la locuitori au fost, de asemenea, consolidate. De-acum, fiecare gospodărie din Xi’an mai poate trimite doar o dată la trei zile un singur membru să cumpere produse de primă necesitate, Precedenta autorizaţie era la două zile. Toate întrepinderile considerate ”neesenţiale”, cu excepţia supermarketurilor, magazinelor de proximitate şi instituţiilor medicale au primit ordinul să închidă. China a anunţat duminică 206 de noi infectări cu cu noul coronavirus pe teritoriul său – cel mai mare număr de contaminări înregistrare într-o zi din martie 2020. Gigantul asiatic, în care s-au descopeit primele cazuri de covid-19, în urmă cu doi ani, la Wuhan (centru), a controlat însă, larg, epidemia pe teritorul său. Viaţa a revenit la normal în primăvara lui 2020, iar China a înregistrat în mod oficial doar doi morţi din cauza covid-19 în mai bine de un an. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].