Oraşul Shanghai extinde carantina totală pentru cele 26 de milioane de locuitori, în timp ce analizează rezultatele testelor pentru COVID-19

Oraşul Shanghai va rămâne în carantină în timp ce analizează rezultatele unui exerciţiu de testare pentru COVID-19 a tuturor celor 26 de milioane de locuitori, au anunţat, luni, autorităţile locale, conform Reuters. Oraşul chinez a impus carantina în două etape pe 28 martie, iniţial în cartierele estice, iar ulterior tot oraşul a intrat in carantină. Restricţiile ar fi trebuit să se încheie marţi, la ora locală 5 dimineaţa (24.00, ora României). Potrivit administraţiei locale, oraşul Shanghai va continua să rămână în lockdown total, locuitorii având permisiunea de a părăsi locuinţa doar pentru tratament medical. Nu a fost menţionată o dată exactă când restricţiile vor fi înlăturate. China a trimis armata şi mii de angajaţi din domeniul sănătăţii în Shanghai pentru a ajuta la efectuarea testelor COVID-19 pentru toţi cei 26 de milioane de locuitori ai metropolei, fiind cea mai amplă astfel de acţiune de la începutul pandemiei de coronavirus. Pe 3 aprilie, au fost raportate 8.581 de cazuri asimptomatice şi 425 de cazuri simptomatice de COVID-19. Oraşul efectuează un exerciţiu de eliminare a COVID-19, bazat pe testarea, urmărirea şi carantinarea tuturor cazurilor pozitive şi a contactelor lor apropiate. China foloseşte în principal testarea în comun, o procedură în care până la 20 de mostre de tampon sunt amestecate pentru o procesare mai rapidă. De asemenea, oraşul a transformat mai multe spitale, săli de sport, blocuri de apartamente şi alte locaţii în spaţii speciale pentru carantină. Persoanele care refuză să fie testate pentru COVID-19 fără un motiv justificat se vor confrunta cu pedepse administrative sau penale, a anunţat, sâmbătă, Poliţia din Shanghai. Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat ţara să elimine focarul cât mai curând posibil, respectând politica de ”eliminare dinamică”. Sâmbătă, vicepremierul Sun Chunlan a cerut oraşului ”să întrepriundă acţiuni hotărâte şi rapide” pentru ţine sub control pandemia. Autorităţile din oraşul Suzhou (est) au anunţat că au detectat o versiune a subvariantei Omicron BA.1.1 care nu se potriveşte cu nicio altă variantă din baza de date naţională sau din baza de date internaţională de urmărire a variantelor GISAID, conform presei chineze. Cotidianul de stat Science and Technology Daily a comunicat că rămâne neclar dacă virusul este o nouă sub-ramură a Omicron şi că apariţia a una sau două versiuni noi este normală, având în vedere răspândirea Omicronului în China.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here