Ordonanța trenuleț devine APOCALIPSA austerității. Măsurile de austeritate au fost înăsprite, după discuțiile pe care le-au purtat Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna și premierul Marcel Ciolacu, indică surse Realitatea Plus. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei.
Potrivit Realitatea Plus, noul draft al ordonanței include măsuri și mai dure decât forma inițială. Astfel, pensiile românilor vor rămâne înghețate pe toată durata anului viitor, în condițiile în care varianta anterioară vorbea de o menținere la actualul nivel doar până la adoptarea legii bugetului.
Sursele citate de Realitatea Plus au menționat că impactul bugetar al acestei măsuri ar fi fost de 19 miliarde de lei.
De asemene, rămân înghețate pe tot parcursul anului salariile bugetarilor și bursele elevilor, iar concediile medicale vor fi remunerate cu doar 65% din salariu, nu cu 75%, ca până acum. Nu se vor mai acorda nici voucherele de vacanță, deși măsura a fost intens criticată.
GUVERNUL PREGĂTEȘTE MAREA AUSTERITATE, CE PREVEDE DOCUMENTUL
– salariile/sporurile/ indemnizațiile rămân înghețate la nivelul lunii decembrie 2024- orele suplimentare compensate cu timp liber- blocarea angajărilor la stat- pensiile îngheață pe toată durata anului 2025 (indexarea se va aplica din anul 2026)- îngheață și pensiile militare/indemnizațiile- voucherele de vacanță vor fi eliminate- concediile medicale remunerate cu 65% din venit (în loc de 75%)- plata veniturilor obținute prin hotărâri judecătorești va fi eșalonată- pensiile speciale pentru primari și șefi de consilii județene se amână pentru 2026SURSA: noul draft al ordonanța trenuleț/Realitatea Plus
Noul Executiv trebuie să fie convocat şi într-o şedinţă de guvern. Dacă inițial se vehicula ziua de sâmbătă, potrivit noilor informații oferite de Realitatea Plus, ședința ar putea avea loc duminică sau chiar luni.