Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a omologat vaccinul contra COVID-19 de la Moderna

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a omologat vineri de urgenţă vaccinul contra COVID-19 de la Moderna, al cincilea beneficiar a unei astfel de validări din partea agenţiei sanitare a ONU, informează AFP. Acest vaccin cu ARN mesager “se adaugă listei în creştere a vaccinurilor validate de OMS pentru utilizare de urgenţă”, a subliniat organizaţia într-un comunicat.  OMS a omologat deja vaccinul de la Pfizer-BioNTech, cele două seruri de la AstraZeneca fabricate în India şi în Coreea de Sud şi cel de la Johnson & Johnson, numit Janssen. O decizie este aşteptată în curând, după toate probabilităţile săptămâna viitoare, pentru cele două vaccinuri chinezeşti, Sinopharm şi Sinovac. Această procedură ajută ţările care nu au mijloace de a determina ele însele eficienţa unui medicament de a avea acces mai rapid la terapii şi de a permite sistemului Covax, organizat de OMS cu parteneri (Alianţa pentru vaccin (GAVI) şi Cepi (Coalition for Epidemic Preparedness Innovations) pentru a distribui în special vaccinuri împotriva COVID naţiunilor defavorizate, de a putea lua în considerare vaccinuri suplimentare.  Potrivit comunicatului, “omologarea de către OMS în cadrul procedurii pentru situaţii de urgenţă (EUL) constituie o condiţie prealabilă de aprovizionare cu vaccinuri pentru Covax”.  Această omologarea a vaccinului de la Moderna este oportună pentur platforma Covax, care în prezent este privată de vaccinul de la AstraZeneca produs de Serum Institue of India (SII), India blocând toate exporturile astfel încât dozele să fie utilizate pentru a-şi vaccina populaţia.  Produsul dezvoltat de start-up-ul Moderna, un pionier în vaccinurile contra COVID, are caracteristici foarte asemănătoare celui produs de Pfizer-BioNTech, cu 94,1% eficienţă potrivit OMS. Acest ser american este autorizat ăn UE, în America de Nord, în Regatul Unit şi în alte ţări, precum Israel şi Singapore.    Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here