Lumea se află din nou în mijlocul unui război, de data aceasta în Orientul Mijlociu. Iranul a atacat Israelul cu peste 300 de drone și rachete, însă armata israeliană spune că majoritatea au fost doborâte. Și în Înălțimile Golan, ocupate de Israel, au răsunat alarmele după ce zeci de proiectile au fost lansate de Hezbollah de pe teritoriul Libanului. Pe de altă parte, SUA s-au angajat să sprijine Israelul, în timp ce Teheranul a avertizat Washingtonul să nu se implice. Atacul vine după zile întregi de amenințări din partea regimului iranian.
Iranul a lansat peste 200 de drone şi rachete către Israel, dintre care “marea majoritate” a fost interceptată fără consecinţe grave, doar o bază militară suferind “pagube minore”, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei israeliene în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Sunt tensiuni fără precedent chiar la această oră. Liderul suprem al Iranului amenință – „regimul sionist malefic al Israelului va suferi consecințe”, a declarat acesta, în urma atacurilor cu drone lansate de Iran împotriva Israelului.
„Însuși regimul lor care este rău, malefic și eronat a adăugat o altă greșeală propriilor erori. A ne ataca consulatul nostru este ca și cum ne-ar ataca pământul. Acesta este ceea ce este comun în întreaga lume. Regimul rău intenționat a făcut o mișcare greșită și în acest caz ar trebui pedepsit și va fi pedepsit”, a spus Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului.
În replică, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul este pregătit pentru un atac direct din Iran și va răspunde în mod similar. „Oricine ne va răni, va fi rănit înapoi”, a transmis acesta.
„Sistemele noastre defensive sunt implementate. Suntem pregătiți pentru orice scenariu atât defensiv, cât și ofensiv. Statul Israel este puternic, publicul este puternic. Apreciem sprijinul acordat de Marea Britanie, Franța și multe alte țări. Am stabilit un principiu clar. Cine ne face rău, noi îi vom face rău. Ne vom apăra împotriva oricărei amenințări”, a spus Benjamin Netanyahu, prim ministrul Israelului
Alți oficiali israelieni au informat asupra situației tensionate:
“Regimul din Iran a lansat o serie masivă de 200 de drone ucigaşe, rachete balistice şi rachete de croazieră”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari într-o alocuţiune televizată, subliniind că atacul este încă “în desfăşurare”.
“O serie de rachete iraniene au căzut pe teritoriul israelian, provocând pagube minore la o bază militară, dar fără a face victime”, a adăugat el.
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, duminică
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă duminică, la cererea Israelului, la o zi după ce Iranul a lansat peste 200 de drone şi rachete împotriva statului evreu, ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului iranian din Damasc, a anunţat preşedinţia malteză a Consiliului, relatează AFP.
“Intenţionăm să organizăm reuniunea mâine la 16:00” (20:00 GMT), a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice malteze care deţine preşedinţia Consiliului în aprilie.Secretarul general al ONU Antonio Guterres a declarat sâmbătă că “condamnă cu fermitate escaladarea gravă” reprezentată de atacul Iranului asupra Israelului şi a cerut “încetarea imediată a acestor ostilităţi”.
“Sunt profund alarmat de pericolul foarte real al unei escaladări devastatoare la scară regională”, a spus secretarul general într-un comunicat, subliniind că “cere tuturor părţilor să facă dovadă de cea mai mare reţinere pentru a evita orice acţiune care ar putea duce la confruntări militare majore pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu”.
Iranul a atacat Israelul cu zeci de drone. Netanyahu s-ar fi ascuns într-un buncăr