Copilărie de tot coșmarul, pentru trei minori de la un centru DGASPC din Vaslui. După ce că au fost abandonați de familii, cei trei au fost violați de un coleg mai mare, fără ca vreun îngrijitor sau vreun cadru didactic să facă ceva.
Violurile de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Negrești s-au produs în 2017 și abia săptămâna trecută a avut loc primul termen în acest dosar. A trebuit să treacă 7 ani pentru ca violatorul să fie tras la răspundere. Între timp, se pare că acesta a dispărut din țară. Este vorba de A. M., cel care la data comiterii violurilor avea 17 ani. Cel mai grav este faptul că îngrijitorii de la acest centru aveau cunoștință despre aceste orori, dar s-au ferit să anunțe imediat autoritățile.
În 2017, atât victimele cât și inculpatul urmau cursurile școlare în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Negrești. Conform rechizitorului, la o dată ce nu a putut fi stabilită cu exactitate, minorul Radu se afla pe terenul de sport al centrului, atunci când inculpatul M. a venit în zonă, s-a apropiat de Radu și i-a propus să îl urmeze în spatele școlii. Ajuns în acel loc, inculpatul i-a spus victimei că îi dă o țigară, însă pentru aceasta trebuie să întrețină un act sexual oral cu el. Auzind aceasta, victima a refuzat în repetate rânduri propunerile agresorului care a început să țipe la el, aplicându-i o lovitură cu pumnul în zona coastelor. După ce a fost lovită, victima a încercat să fugă, făcând 2-3 pași și a căzut la sol. Inculpatul a fugit după acesta și l-a lovit de mai multe ori cu piciorul în timp ce băiatul se afla la pământ. La un moment dat, agresorul a plecat iar victima a mers în sala de clasă. În aceeași zi, persoana vătămată a povestit mai multor cadre didactice faptul că a fost agresat fizic. Chiar și în aceste condiții, a urmat pentru băiat adevăratul coșmar.
Violat în WC-ul internatului
În aceeași zi în care a fost bătut, după lăsarea întunericului, în timp ce minorul Radu se afla în camera de cămin împreună cu alți trei copii care dormeau, a venit în camera sa inculpatul M., care s-a apropiat de patul victimei și i-a spus că îl urmeze până la baie întrucât dorește să-i spună ceva și nu îi va face nimic. Fiindu-i frică de inculpat, băiatul a ieșit din cameră pe holul căminului, urmându-l pe agresor până la baie. Acolo, atât victima, cât și agresorul au mers în cabina WC iar ultimul a încuiat ușa. A urmat abuzul sexual și ulterior agresorul i-a spus victimei că dacă spune cuiva despre ce s-a întâmplat îl va omorî. Totuși, acesta i-a povestit profesorului Silvian despre abuzurile sexuale și agresiunile fizice la care a fost supus, iar agresiunile au încetat după ce profesorul a discutat cu agresorul.
Un alt viol, chiar în timpul cursurilor
Un alt minor de la același centru, Florin, a declarat că în cursul anului 2017, la o dată ce nu a putut fi stabilită, era la școală în timpul orelor de curs, se afla în pauza mare și a mers la toaletă. În acel moment, a intrat inculpatul M., care a bătut la ușă și imediat a împins ușa care s-a deschis. A intrat în cabina toaletei și, prin amenințare, a întreținut un act sexual cu victima. De menționat că minorul nu a țipat și nu a încercat să fugă deoarece îi era frică de inculpat, care era mai mare și îl agresase fizic în trecut. După ce agresorul l-a lăsat în pace, minorul a mers la clasă, unde avea ore cu diriginta sa, căreia i-a spus că vrea să meargă acasă, fără a-i povesti nimic despre agresiunea sexuală la care fusese supus. Minorul a plecat la domiciliul asistentului maternal, căruia i-a povestit ce s-a întâmplat.
Terorizat și violat în mod repetat
Conform rechizitoriului, agresiunile de viol ale inculpatului s-au desfășurat cu preponderență în baia internatului, dar chiar și în dormitor, de față cu alți minori. Astfel, a treia victimă a povestit anchetatorilor că a fost violată în dormitorul căminului. Aici, agresorul a cerut ajutorul unui alt minor. Acesta imobiliza victimele pentru a putea fi violate de agresor. Este incredibil că aceste orori se petreceau chiar sub nasul supraveghetorilor și, din motive încă necunoscute, nimeni nu a intervenit la timp. Același minor, violat în dormitor, a mai declarat că în cursul anului 2017, până la momentul sesizării organelor de poliție, s-a întâmplat să fie abuzat de inculpat de mai multe ori. Rechizitoriul este plin de amănunte și felul în care minorii au fost violați, dar acestea au relevanță doar în fața judecătorului și am evitat să detaliem aceste orori.
Cum au fost posibile aceste violuri într-un centru al DGASPC?
ABUZURI…Au trecut șapte ani de la aceste orori, iar agresorul, acum în vârstă de 24 de ani, este de negăsit. La data în care au fost abuzați, minorii aveau 9, 11, respectiv 14 ani. Au fost doar trei minori care au dat declarații, dar e foarte posibil ca victimele să fie mult mai multe în acest centru. În aceste condiții, este logică întrebarea, ce au făcut supraveghetorii acelui centru? Pentru că așa cum declară și victimele, multe abuzuri au fost sesizate imediat. Așa că de ce, chiar și după aceea, agresorul a avut toată libertatea și a continuat să abuzeze minorii care urmau cursurile centrului din Negrești?