Clipe de suspans au avut loc la o nuntă din Botoșani, când mirele s-a prăbușit pe ringul de dans și a fost transportat de urgență la spital. În mod obișnuit, mireasa este în centrul atenției, dar de această dată, mirele a fost cel care a „furat” spectacolul la miezul nopții, când a căzut ca secerat în timpul dansului alături de invitați. Cum s-a întâmplat totul
Evenimentul a avut loc în weekend, la o sală de evenimente din apropierea orașului Botoșani. Incidentul s-a petrecut aproape de miezul nopții, când toți se așteptau să fie furată mireasa, conform tradiției. În schimb, mirele, în vârstă de 44 de ani și sărbătorindu-și ziua de naștere, a început să se simtă rău și s-a prăbușit în mijlocul petrecerii, în timp ce-și ținea aleasa de mână.
Cei din jur au fost imediat cuprinși de panică și i-au acordat primul ajutor, apelând rapid la 112 pentru a solicita asistență medicală. În cădere, bărbatul s-a lovit grav la nivelul nasului și feței, iar o ambulanță a sosit rapid la fața locului.
Medicii au intervenit în salvarea mirelui
„Pacientul prezenta un traumatism cranio-facial și un traumatism al piramidei nazale. A fost transportat la Urgențe, unde a fost stabilizat. După o perioadă de supraveghere, a solicitat externarea la cerere, probabil pentru a se întoarce la invitați. A plecat cu recomandări medicale,” a declarat un angajat al UPU-SMURD pentru Monitorul de Botoșani.
În timp ce mireasa a rămas la restaurant alături de invitați, o parte din familie l-a însoțit pe mire la spital. Incidentul a adus o notă dramatică unei zile care ar fi trebuit să fie una de bucurie, dar rapiditatea intervenției i-au salvat viața bărbatului de 44 de ani.