Accident grav, în noaptea de miercuri spre joi, pe DN7, în localitatea argeșeană Drăganu. Un camion condus de un cetăţean sârb s-a răsturnat şi a luat foc. Circulația între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea a fost temporar blocată. Imaginile apărute în mediul online arată dimensiunea incendiului care a cuprins camionul. Flăcările puternice te duc cu gândul la imagini apocaliptice.
“Din verificările preliminare (…) s-a stabilit că un bărbat de 67 de ani, din Serbia, care conducea un ansamblu auto pe DN 7, din direcţia Vâlcea către Piteşti, (…) în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat într-o râpă în afara părţii carosabile. În urma accidentului, ansamblul auto a luat foc”, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, în comunicat.
Maşină mistuită de flăcări în curtea unei societăţi comerciale din Arad. De la ce a pornit incendiul
La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială pentru stingerea incendiilor, o autospecială cu modul de hidroperforare, două autospeciale de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat.
La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întregul ansamblu auto.
Şoferul a fost rănit uşor şi a fost evacuat din cabină, fiind ulterior transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, însă nu a rămas internat. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
“Traficul rutier a fost blocat, pentru a permite echipajelor de pompieri să stingă incendiul”, se mai menţionează în comunicatul IPJ Argeş.