Suveranul Pontif, în vârstă de 88 de ani, resimte dureri intense şi şi-a exprimat în privat temerile că nu va depăşi această criză medicală.
Internat la Spitalul Gemelli din Roma cu o bronşită severă care s-a complicat, Papa a fost nevoit să renunţe la majoritatea apariţiilor publice, inclusiv la tradiţionalul discurs Angelus de duminică, scrie Politico.
Starea sa s-a agravat, evoluând într-o „infecţie polimicrobiană” cu un „tablou clinic complex”, potrivit ultimului comunicat al Vaticanului. Conform surselor apropiate situaţiei, iniţial, Papa a refuzat spitalizarea, dar a fost avertizat că îşi riscă viaţa dacă rămâne în apartamentul său din Vatican.
Conform mediafax.ro, în contextul deteriorării stării sale de sănătate, Papa Francisc a luat măsuri rapide pentru a-şi proteja reformele progresiste. Printre acestea se numără prelungirea mandatului cardinalului Giovanni Battista Re ca decan al Colegiului Cardinalilor, o mutare strategică ce ar putea influenţa alegerea viitorului papă. De asemenea, a grăbit numirea istorică a unei călugăriţe, Sora Raffaella Petrini, ca prima femeie guvernator al Oraşului Vatican.
Tensiunile politice complică succesiunea papală, mai ales după recenta confruntare a Papei cu vicepreşedintele american JD Vance pe tema politicilor de migraţie ale administraţiei Trump. Observatorii Vaticanului se tem că această dispută ar putea duce la o succesiune puternic politizată. Din 2013, când a devenit papă, Francisc a încercat să facă Biserica mai incluzivă, deschizând roluri importante pentru femei şi persoane LGBT+, deşi aceste reforme au stârnit controverse în rândul conservatorilor.