Salvamontiștii brașoveni atrag atenția în legătură cu provocarea de pe TikTok căreia tot mai mulți tineri îi cad pradă zilele acestea. Vorbim despre “Paracetamol Challenge”, despre care salvatorii spun că este “un pericol real pentru sănătate”. “Fiti responsabili și aveți grijă de voi și de cei din jur!”, este mesajul transmis de aceștia pe Facebook. “Chiar dacă acest subiect nu ține direct de activitatea noastră de salvare montană, considerăm important să vă informăm despre o provocare periculoasă care circulă pe platforma TikTok – „Paracetamol Challenge””, au transmis miercuri reprezentanții Salvamont Brașov într-o postare pe rețelele de socializare. Potrivit acestora, această tendință, “aparent inofensivă, poate avea efecte grave asupra sănătății, mai ales în rândul tinerilor care nu conștientizează riscurile”. Motivul este unul cât se poate de serios. “Consumul excesiv de paracetamol poate duce la intoxicații severe, afectarea ficatului și, în cazuri extreme, insuficiență hepatică fatală”, arată salvamontiștii brașoveni. Ei o dau ca exemplu pe Cristina Vecerdi, medic șef UPU-SMURD la Spitalul Județean de Urgență Brașov, care trage, la rândul său, un semnal de alarmă și îndeamnă pe oameni să folosească acest medicament “cu maximă precauție și doar conform indicațiilor medicale”. Acetia vin și cu câteva recomandări în acest sens:”- Informați-vă corect și explicați-le copiilor riscurile implicate.- Evitați automedicația și respectați dozele recomandate.- Distribuiți acest mesaj pentru a preveni situațiile tragice”. “Sănătatea este cel mai de preț lucru pe care îl avem! Fiti responsabili și aveți grijă de voi și de cei din jur!”, mai arată sursa citată.