Tot mai mulți lideri politici îi cer demisia lui Klaus Iohannis după protestul uriaș din Capitală, în care zeci de mii de oameni i-au cerut să plece de la Cotroceni. Deja se strâng și semnături în Parlament pentru suspendarea președintelui ilegitim.  

În ședința PNL, unul dintre liberali a solicitat ca partidul să se rupă de președintele Klaus Iohannis și, mai mult, să-i ceară și demisia, iar acesta să fie înlocuit ca interimar de Ilie Bolojan, din poziția de președinte al Senatului. Solicitarea a fost însă ignorată la acel moment. O solicitare a venit și din partea șefei USR – Elena Lasconi, care îl numește pe Klaus Iohannis ilegal la Cotroceni de 23 de zile și cere o reacție și din partea membrilor coaliției care, spune aceasta, îi permit lui Klaus Iohannis să rămână în continuare în funcție.

Au fost astfel de apeluri din partea celor din tabăra suveranistă. Liderul suveraniștilor George Simion, spre exemplu, a venit cu un mesaj clar prin care a cerut plecarea lui Klaus Iohannis și a anunțat că va convoca și o sesiune extraordinară special pentru acest lucru. Între timp, o parte dintre parlamentari, chiar și din vacanță, au început să strângă semnături pentru demiterea lui Klaus Iohannis. Este vorba despre parlamentarii de la POT, cei care au înaintat deja o inițiativă și au provocat pe cei din USR și PNL să o semneze dacă tot susțin că își doresc ca Iohannis să se retragă din funcție, dacă nu ar funcționa această inițiativă. Având în vedere data alegerilor stabilită de Coaliție, Klaus Iohannis ar putea să rămână în funcție 5 luni peste data stabilită inițială.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here