Parlamentul European a adoptat un proiect de lege care vizează giganţii tehnologici americani, pentru combaterea conţinutului ilegal

Parlamentul European a adoptat joi un proiect de lege care vizează giganţii tehnologici americani, pentru obligarea acestora să combată conţinutul ilegal, deschizând calea pentru discuţii asupra planului cu ţările membre şi Comisia Europeană, transmite Reuters. Digital Services Act, o propunere a comisarului antitrust Margrethe Vestager, ar forţa Amazon, Apple, Google, divizie a grupului Alphabet şi proprietarul Facebook, Meta, să facă mai mult pentru a combate conţinutul ilegal de pe platformele lor, în caz contrar riscând amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală. Propunerea lui Vestager trebuie să fie convenită cu ţările UE şi parlamentarii anul viitor, înainte de a deveni lege, care ar fi prima de acest gen din lume. Parlamentul European a adoptat propunerea cu 530 de voturi pentru, 78 împotrivă şi 80 de abţineri. ”Cu o majoritate uriaşă, Parlamentul European a adoptat Legea privind serviciile digitale. Un mare câştig, cu sprijin de la stânga la dreapta”, a declarat parlamentarul olandez Paul Tang pe Twitter. Christel Schaldemose, deputat danez, care conduce echipa de negocieri a Parlamentului, a declarat: ”Platformele online au devenit din ce în ce mai importante în viaţa noastră de zi cu zi, aducând noi oportunităţi, dar şi noi riscuri. Este de datoria noastră să ne asigurăm că ceea ce este ilegal offline este ilegal online.” Franţa, care deţine preşedinţia rotativă a UE, urmăreşte ajungerea la un acord în prima jumătate a anului 2022. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here