Participarea la o încăierare sau faptele privind tulburarea ordinii şi liniştii publice, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanei, se vor pedepsi şi cu închisoare – prevede o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată miercuri de plenul Camerei Deputaţilor. 

S-au înregistrat 177 de voturi “pentru”, 76 de voturi “împotrivă” şi o abţinere.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 în sensul instituirii unei noi situaţii în care legitima apărare este prezumată, precum şi al agravării răspunderii pentru unele infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, pentru infracţiunile de ultraj, ultraj judiciar şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Potrivit unui amendament aparţinând deputatului PNL Lucian Bode, “participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Un alt amendament propus de acelaşi deputat prevede că “fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. Amendamentul modifică astfel articolul conform căruia “fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

De asemenea, fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă această faptă este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, scrie agerpres.

Conform unui alt amendament, faptele prevăzute la articolul care se referă la ultraj comise asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate – prevede un alt amendament propus de Lucian Bode.

Limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime atunci când au loc acte de lovire sau orice acte de violenţă sau fapte prin care se produc leziuni traumatice. În prezent, lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. În cazul faptelor săvârşite în aceste condiţii acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, prevede un alt amendament.

Se mai majorează cu o treime limitele speciale ale pedepsei atunci când faptele prevăzute în art. 193 din Codul penal, referitoare la lovire sau acte de violenţă, au vreuna dintre următoarele consecinţe: o infirmitate; leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav şi permanent; avortul; punerea în primejdie a vieţii persoanei.

Deputatul AUR George Simon a susţinut că, de astăzi, “România este o dictatură”, în condiţiile în care “protestele vor fi restricţionate”.

“De astăzi, oficial, România este o dictatură. Aţi pus pumnul în gură opoziţiei, luându-ne dreptul la cuvânt – asta urmează în Biroul permanent – şi legea Ciucă – Bode pentru a restricţiona protestele, cu tulburarea liniştii publice, intră în vigoare. Societatea civilă, atâta cât există, care s-a manifestat împotriva acestei legi, să ia notă cu privire la democraţii Nicu şi Marcel”, a afirmat Simion, în plenul Camerei.

Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, a criticat la rândul său viitoarea lege, anunţând că există posibilitatea contestării acesteia la Curtea Constituţională.

“Eu m-aş uita la colegii liberali care, în anii 2019, 2018, îşi purtau paşii prin Piaţa Victoriei şi se pozau acolo şi erau acuzaţi de către unii politicieni de la putere, pe vremea aceea, de tulburarea liniştii publice. Dacă ar fi fost să se discute pe vremea aceea despre majorarea pedepselor la această infracţiune ar fi luat foc. Atâta ipocrizie e greu de imaginat. În realitate, statele autoritare, statele în care democraţia este grav afectată, acelea au tendinţa ca la fiecare eveniment care se întâmplă să mărească pedepsele, uitând că de sute de ani aproape s-a demonstrat foarte clar că nu mărirea pedepselor e atât de importantă, cât aducerea cu fermitate în faţa legii a celor care au greşit. De aceea n-au mai putut de grija victimelor infracţiunilor cu violenţă liderii PNL, liderii PSD, când colegii noştri au fost agresaţi zilele trecute – n-au luat atitudine, n-au zis absolut nimic”, a arătat Stelian Ion.

Potrivit deputatului USR, “cu un acces de populism, distrug Codul penal şi ajung la situaţii aberante în care o persoană care, spre exemplu, dă un jet din acele spray-uri lacrimogene, o picătură de apă într-un ocean faţă de ce au făcut jandarmii în Piaţa Victoriei, poate fi pedepsit cu o pedeapsă mai aspră decât un om care a săvârşit o ucidere din culpă”.

“La aberaţiile astea se ajunge când “doctori” în nimic şi acuzaţi de plagiat care fug de lege ca dracul de tămâie ajung să legifereze şi să facă Codul penal în România. Îi invit pe colegii care sunt nemulţumiţi de această lege să discutăm oportunitatea contestării la Curtea Constituţională a acestei legi”, a transmis Stelian Ion.

Proiectul a fost respins de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here