Pastila pentru suflet, 16 iunie: Pilda milosteniei 

Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv. Când mergea pe jos pe uliţele cetăţii, după dânsul se ţineau mulţime de săraci. Iar el se prefăcea faţă de lume că-i ceartă şi-i alungă, însă, lăsa în mâinile lor bani. Un prieten l-a văzut și l-a întrebat cum a devenit milostiv. Şi el i-a răspuns, grăind: „Când eram mic, cam de zece ani, am intrat în biserică ca să mă rog şi am văzut pe un bătrân duhovnic învăţând poporul pentru milostenie: Acela ce dă săracului chiar în Mâinile lui Hristos pune.

Iar eu, auzind, nu l-am crezut pe acel preot și m-am dus spre casa mea. Pe drum, am întâlnit un sărac ce avea haine rupte, era murdar şi flămând, dar deasupra capului său am văzut Chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Şi cum mergea acel sărac pe drum, iată un om milostiv i-a dat o pâine. Când omul cel milostiv i-a întins mâna cu pâinea, am văzut cum şi Mântuitorul Iisus Hristos şi-a întins Mâinile Sale, spre mâinile acelui ce a dat pâinea, de a luat pâinea din mâinile lui şi l-a binecuvântat. Deci, aceasta văzând, am crezut, că cel ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos Mântuitorul dă.

Eu şi acum văd acel Chip stând deasupra capului săracilor şi pentru aceea cuprins sunt de frică şi fac milostenie pe cât pot. Când mă pornesc de acasă, am grijă să iau ceva să dau săracilor ca Hristos să mă binecuvinteze. 

Pastila pentru suflet, ediția din 15 iunie. Pilda zilei: Jignirea prietenului

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here