Patru astronauţi, trei americani şi un japonez, au părăsit sâmbătă Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave a SpaceX, după mai mult de 160 de zile în spaţiu, care trebuie să amerizeze în largul Floridei, scrie AFP. Capsula Crew Dragon s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională la ora prevăzută (20.35 sâmbătă pe coasta americană, 00.35 GMT duminică). “Mulţumesc pentru ospitalitatea voastră, ne revedem pe Pământ”, a spus Michael Hopkins, unul dintre cei patru astronauţi, adresându-se celor rămaşi la bordul Staţiei. Zborul de întoarcere pe Pământ va dura în jur de 6 ore şi jumătate. Cei patru astronauţi trebuie să aterizeze duminică, la ora 2.57 ora locală, în Golful Mexic (6.57 GMT). Locul de aterizare prevăzut se află în largul oraşului Panama, în Florida, dar au fost desemnate şi alte locuri în caz de nevoie. “Ne-am antrenat pentru a recupera echipaje atât ziua, cât şi noaptea”, a asigurat Steve Stich, responsabil cu programul de zboruri comerciale de la NASA, întrebat puţin înainte de plecarea capsulei. Vehiculele SpaceX pot ajunge la capsulă “în aproximativ 10 minute după aterizare”, a precizat el. Americanii Michael Hopkins, Victor Glover, Shannon Walker şi japonezul Soichi Noguchi au fost în noiembrie primii astronauţi au unei misiuni “operaţionale” care au fost transportaţi până la Staţia Spaţială Internaţională de societatea spaţială a lui Elon Musk, ce s-a impus ca un partener esenţial al NASA. Alţi doi americani au făcut deja călătoria dus-întors la bordul Dragon în 2020, în cadrul unei misiuni de testare de două luni la bordul Staţiei. Era vorba atunci de primul zbor către Staţia Spaţială Internaţională lansat de Statele Unite de la încetarea navetelor spaţiale în 2011, şi primul asigurat de o companie privată cu astronauţi la bord. De data aceasta este prima misiune obişnuită care este readusă pe Pământ de SpaceX. Dragon are la bord “congelatoare ştiinţifice pline cu probe de cercetare” realizate în gravitaţie zero, a precizat NASA. În total, Crew-1 a petrecut 168 de zile în spaţiu. În afară de cei patru astronauţi de pe Crew-2, rămân pe Staţie un alt astronaut american şi doi ruşi, sosiţi la bordul unei rachete Soyuz. Înainte de plecarea Crew-1, Staţia spaţială era locuită de nu mai puţin de 11 persoane. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].