O femeie din Arad a fost condamnată la opt luni de închisoare cu suspendare, după ce fetița ei în vârstă de doi ani a murit. Micuța s-a electrocutat la o mașină de spălat defectă.  

Tragedia s-a petrecut în octombire 2022, în satul Drauț, din comuna Târnova, județul Arad, iar cea care a alertat autoritățile a fost chiar mama fetiței. Din păcate, echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut să facă nimic și a constata decesul copilei. 

Femeia le-a spus polițiștilor că nenorocirea s-a produs într-o fracțiune de secundă și că se afla în preajmă atunci când fetița s-a electroctat la mașina de spălat. 

Ulterior, ancheta deschisă de oamenii legii a arătat că mașina de spălat se afla într-o stare avansată de degradare. Mai mult, aceasta era poziționată lângă o baltă cu apă, iar firele electrice erau deteriorate. Deși nu s-au găsit fire lipsite complet de izolație, aparatul reprezenta un pericol major. 

Surse din cadrul anchetei spun că membrii familiei au încercat să mute electrocasnicul care a provocat moartea copilei înainte ca polițiștii să ajungă, însă deja era prea târziu pentru a schimba cursul anchetei.

„Din procesul-verbal de cercetare la fața locului a rezultat că în curtea imobilului, în fața clădirii, la aproximativ 5 metri distanță, se afla o baltă cu apă, loc unde a fost poziționată mașina de spălat rufe (aceasta a fost ulterior mutată de către membrii familiei persoanei minore decedate).

La colțul clădirii s-a identificat mașina de spălat rufe de culoare albă, în stare precară, fiind ruginită în partea de jos, iar firele erau scoase din cămașă de izolație, fără a se observa însă fire lipsite complet de izolație”, au transmis oamenii legii.

La aproximativ trei ani de la cunplita tragedie, magistrații au considerat că mama este responsabilă pentru moartea copilei. Aceștia au subliniat că femeia, care mai are șase copii, ar fi trebuit să fie conștientă că un copil atât de mic trebuie să fie supravegheat încontinuu.

După ce a analizat toate probele și au fost audiați toți martorii, instanța a decis să o condamne pe femeie la opt luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, pedeapsă care îi permite să rămână în libertate, însă cu anumite obligații impuse de lege.

„Experiența de viață acumulată cu creșterea celorlalți 6 copii ar fi trebuit să fie suficientă pentru ca inculpata să cunoască faptul că un copil în vârstă de 2 ani trebuie atent supravegheat”, au spus magistrații.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here