Un grup de 11 pelerini români care vizitau comunitatea monahală ortodoxă formată numai din bărbaţi de pe Muntele Athos din Grecia se află acum în spital cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat ciuperci sălbatice culese în timpul unei drumeţii, au declarat miercuri oficialii greci. 

Autorităţile din comunitatea semi-autonomă din nordul Greciei au declarat că viaţa niciunuia dintre bărbaţi nu este în pericol. Aceştia erau trataţi miercuri în spitale din Halkidiki, în apropiere de Muntele Athos, şi Salonic.

 Poliţia a declarat că grupul fusese cazat la schitul Sfânta Ana – o comunitate mai mică ce se află sub jurisdicţia unei mănăstiri. Ei au plecat într-o excursie pe munte, unde au cules şi au mâncat ciuperci sălbatice la cina de marţi. Ulterior, li s-a făcut rău şi, după ce s-au întors la schit, miercuri dimineaţă au fost duşi la spital pentru tratament.

 Deşi multe ciuperci sălbatice sunt comestibile, este nevoie de cunoştinţe solide şi de îndemânare pentru a le deosebi de soiurile otrăvitoare, multe dintre acestea semănând foarte mult cu ciupercile inofensive.

Muntele Athos şi mănăstirile sale medievale târzii sunt o destinaţie populară pentru pelerinii din întreaga lume ortodoxă. Femeilor le-a fost întotdeauna interzisă intrarea în comunitatea veche de 1 000 de ani, regulă care este încă menţinută.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here