Guvernul și-a amânat ședința de miercuri din cauză că nu este finalizat documentul marii recalculări a pensiilor, dar se așteaptă și Ordonanța pentru pensiile militarilor, act normativ pentru care nu există avizul Consiliului Economic şi Social.
Şedinţa de Guvern, programată, miercuri, la ora 11.00, se amână pentru a finaliza documentul referitor la pensiile pentru categoriile care au fost afectate de recalculare. De asemenea, se aşteaptă OUG pentru pensiile militarilor, anunţată anterior de către premierul Marcel Ciolacu. Surse guvernamentale afirmă că actul normativ nu are avizul Consiliului Economic şi Social.
Surse guvernamentale au transmis că şedinţa de Guvern care trebuia să înceapă la ora 11.00 se amână.
Motivul îl constituie modificarea legii pensiilor, pentru categoriile care au fost afectate de recalculare.
În plus, se aştepta şi o ordonanţă pentru ridicarea pragului de impozitare de la 2.000 de lei la 3.000 de lei pentru pensiile militarilor
Sursele au precizat că nu exsită aviz de la CES pentru proiectul privind impozitarea pensiilor militare.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că Guvernul va emite o Ordonanţă de Urgenţă, astfel încât militarii şi poliţiştii care au pensii până în 3.000 de lei să fie scutiţi de impozit. El a explicat că aceste categorii nu au pensii speciale, ci ocupaţionale.