Veniturile românilor sunt la mâna noului Guvern. Pensiile și salariile ar urma să fie înghețate, iar seniorii nu vor primi din ianuarie indexarea cu rata inflației. Ministrul Muncii a evitat să spună ce se întâmplă cu veniturile de la 1 ianuarie și susține că trebuie să se țină cont și de posibilitățile pentru anul viitor. Potrivit unor surse, românii vulnerabili ar putea primi o sumă de bani drept compensare. 

Ministrul Muncii a refuzat să spună dacă pensiile vor mai crește de la 1 ianuarie, conform promisiunilor făcute în ultimele luni. Simona Bucura-Oprescu a fost asaltată de întrebări după ce s-a zvonit că pensiile riscă să fie înghețate de la începutul anului 2025 pentru că nu a fost adoptat bugetul de stat. 

Mai mult, indexarea care trebuia să aibă loc săptămâna viitoare ar putea fi amânată.

Ministrul Muncii nu a putut să explice dacă pensiile vor fi indexate cu rata inflației și jumătate din creșterea salariului minim brut. 

Simona Bucura-Oprescu nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor referitoare la creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2025, așa cum a promis. Ministrul Muncii s-a axat în răspunsuri tot pe majorările din acest an și a evitat să spună când va avea loc indexarea pensiilor cu rata inflației.

“Ministerul Muncii este parte a Guvernului, sunt decizii pe care le vom lua împreună în Guvern. Vă rog să aveți răbdare”, spune Simona Bucura Oprescu.

Adrian Solomon, președintele Comisie de Muncă din Camera Deputaților, a confirmat faptul că indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2025 nu este posibilă pentru că încă nu a fost adoptat bugetul pe anul viitor. Iar acest lucru înseamnă că pensionarii vor pierde o sumă echivalentă cu 12% din valoarea pensiei din luna ianuarie.

Mai mult decât atât, deputatul PSD Adrian Solomon a explicat faptul că valoarea punctului nu ar putea fi majorată în 2025 deoarece nu există un instrument legal. S-a ajuns la această situație dramatică pentru că Guvernul condus de Marcel Ciolacu nu a adoptat bugetul de stat, pentru a stabili dacă există sau nu bani și pentru majorările pensiilor. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here