Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a declarat luni, după întocmirea unui raport favorabil pentru proiectul de lege privind pensiile militarilor, că premierul i-a asigurat pe rezervişti că sunt fonduri pentru finanţarea acestor pensii. 

“Noi, în momentul în care am depus textul de lege, aţi văzut punctul de vedere al Guvernului, nu stabileşte care ar fi impactul, dar în acelaşi timp precizează că lasă la latitudinea Parlamentului să facă aceste modificări legislative. În urma întâlnirii pe care a avut-o premierul cu rezervişti, i-a asigurat că sunt şi fonduri şi că acest text de lege este corect şi poate anula discrepanţele care există dintre militarii care ies astăzi la pensie şi cei care au ieşit înainte de acest text de lege”, a precizat Pauliuc, răspunzând unei întrebări referitoare la acest subiect.Cât priveşte recalcularea pensiilor, Pauliuc a afirmat că este o perioadă “suficientă” pentru reactualizarea acestora.”Dacă ne raportăm la perioadă, textul legii intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Dacă mai adăugăm şi până când intră în vigoare, eu zic că avem o perioadă suficientă pentru ca această reactualizare să se poată realiza”, a transmis Pauliuc.Potrivit acesteia, o posibilă contestaţie la Curtea Constituţională a unui text din proiectul de act normativ în discuţie nu ar avea influenţă asupra constituţionalităţii întregii legi.

Alegerile care schimbă soarta lumii: Donald Trump vs. Kamala Harris. 5 noiembrie, ora 24.00, EDIȚIE-MARATON, cu Ana Maria Păcuraru“Dacă cineva ar face o contestaţie la Curtea Constituţională şi ar invoca neconstituţionalitatea unui text de lege, unui articol, atunci Curtea Constituţională se va pronunţa pe acel articol, dacă este declarat neconstituţional, apoi proiectul de lege îşi urmează parcursul, merge mai departe la promulgare. Deci, nu ar fi decât, poate, o evaluare din punct de vedere al constituţionalităţii”, a punctat senatoarea.În context, preşedintele Sindicatului cadrelor militare în rezervă, colonel (în retragere) Mircea Dogaru, a menţionat că amendamentul pe care îl contestă este cel care nu acceptă mărirea temporară a soldei de grad a rezerviştilor care sunt demnitari sau parlamentari.

“Amendamentul cu care nu suntem de acord este cel care nu acceptă mărirea temporară a soldei de grad rezerviştilor care sunt demnitari sau parlamentari. Pe noi nu ne interesează luptele în condiţiile actuale de campanie electorală, pentru că este un drept care nu poate fi luat unui militar. Solda de grad exprimă gradul (…) Părerea noastră este că legislaţia militară presupune cu totul altceva. Suntem de părere că structurile militare trebuie respectate, tocmai pentru că au altă legislaţie. Nu sesizăm Curtea Constituţională, o pot face doar cei implicaţi. Domnul Coarnă, domnul general Ciucă nu o vor face pentru că este o chestiune temporară”, a spus Dogaru.

Confruntarea candidaților pe drumul spre Cotroceni se vede pe Realitatea.NET! Ana Maria Păcuraru, tur de forță: TU DECIZI în ziua votului!Întrebat dacă perioada de recalculare a pensiilor militare este prea scurtă, Dogaru a apreciat că nu e vorba de recalculare, ci este “o chestiune de aliniere”, care se poate face foarte rapid.”Nu e vorba de nicio recalculare, este vorba de o aliniere, este o chestiune care se poate face foarte rapid. Noi am cerut 30 de zile pentru aplicare, dar aplicarea să fie de la 1 decembrie, de asta am băgat acolo, ca să înţeleagă toată lumea că avem bugetul nostru de asigurări sociale la care noi cotizăm. 250 de milioane de euro au cotizat cei activi la Armată, anul trecut, 66 de milioane, cei de la penitenciare, încă nu ştim la interne. Nu luăm banii din cota civililor, ne acoperim noi pe noi. Pentru luna decembrie, dacă legea poate fi aplicată, indiferent când se vor face plăţile, se vor face din bugetele ministerelor noastre şi nu din altă parte”, a conchis Dogaru.Comisia pentru apărare a Senatului a acordat, luni, raport de admitere, cu amendamente, proiectului de modificare a Legii pensiilor militare, prin care se prevede că aceste pensii aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie. 

Se poate mai rău ca în Cluj: O garsonieră de numai 8 metri pătrați a fost scoasă la închiriere pentru 600 de euro pe lună

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here